• Ceai

  • 15 articole
  • Ordonează-le după:
  • Articole pe pagină:
Ceai de gălbenele
Pentru foarte mulţi dintre noi cu siguranţă gălbenele (denumirea latină: Calendula officinalis, Fam. Compositae) ne sunt cunoscute; le-am văzut poate prin grădini la ţară sau poate la piaţă puse la vânzare de vreo bătrânică...
Ceai de sunătoare
Pojarnița, după cum este denumită popular sunătoarea (Hypericum perforatum, Familia Hypericacae), plantă ce atinge 60 de cm înălțime, se remarcă prin coloritul galben al florilor ei, dar și prin puterea de crește mai peste tot prin câmpii și dumbrăvi, pe dealurile cu iarbă deasă sau prin poienițele din păduri.
Ceai de soc
De la soc (Sambucus nigra L.- Fa milia Caprifoliaceae, arbore ce creşte prin grădini, pe lângă garduri sau pe marginea păduricilor de la câmpie, deal sau în zona subcarpatică) se folosesc frumoasele lui flori (Flores Sambuci), care cresc în mănunchiuri de culoare alb – gălbuie; coaja şi fructele (Fructus Sambuci) în diferite boli sau ca materie primă pentru prepararea delicateselor culinare: dulceţuri, siropuri, marmelade.
Ceai de salvie
Popular, cunoscută sub denumirile jaleşul-de-grădină sau jaleş, salvia este o plantă medicinală ce poate atinge 80 cm înălţime, cu flori albastre - violet, cu frunze dinţate fin şi puternic aromate, puţin amare la gust. Atât frunzele cât şi vârfurile florale sunt recoltate pentru ceaiuri.
Noi vă recomandăm!
Ceai de coada calului
Interesantă denumire!!!
Există în lumea plantelor medicinale un trio - așa îmi place să-l numesc, anume: trioul cozilor (coada șoricelului, coada calului și coada racului).
Coada calului (Equisetum arvense – Familia Equisetaceae) este o plantă perenă, căreia îi plac locurile argiloase și umede. În unele zone ale țării, coada calului este denumită: brăduleț, barba-ursului, barba-sasului, coada iepii, iarbă-de-cositor, părul-porcului sau codîie.
Ceai de coada șoricelului
Știu că această denumire de plantă vă face să zâmbiți sau chiar să râdeți, dar să știți că nu e "o supă din cuie de lemn" ca-n una din povestirile lui Andersen, ci chiar este o plantă medicinală autentică, autohtonă.
Cu siguranță ne este cunoscută inflorescența ei albă, căci o putem vedea cum crește pe marginea drumurilor și pe locuri necultivate din zona de câmpie sau în zona subcarpatică.
Coada șoricelului cunoaște și alte denumiri, precum: alunele (în Banat) sau sorocină (în alte părți ale țării).
Ceai de mușețel - beneficii și utilizări
Nu știu dacă vă place ceaiul de mușețel, dar eu vă scriu cinstit că-mi place parfumul ceaiului de mușețel și floarea mușețelului (Matricaria chamomilla, Fam. Compositae) îmi face bine: mă duce cu gândul la joaca de copil din curtea bunicilor – când adunam vara buchete cât putem de mari și le dăruiam bunicii, iar dânsa nu le punea în apă cum credeam eu, ci la uscat pe coli de hârtie. Ce vremuri demult apuse...
Astăzi mă bucur să știu că bunica era o femeie inteligentă, căci din cămara ei nu lipseau ceaiurile frumos aranjate în săculețe, iar pe fiecare dintre ele era brodat caligrafic denumirea plantei medicinale existente în interiorul său.
Mușețelul (originar din sud -estul Europei, popular denumit: morună, romaniță, mătricea, romaniță brună) este o plantă anuală, cu flori mici, formate din petale albe, subțiri și mijlocul galben ce emană un parfum specific, foarte plăcut, datorită conținutului de ulei volatil.
 
Top 5 ceaiuri din plante medicinale existente în România
Atunci când ne aflăm în România se poate să uităm că suntem pe teritoriul unei țări bogate, cu toate că ceea ce este bogăție pentru unii dintre noi, nu înseamnă nimic pentru alții. Însă există bogății ale naturii create numai de Dumnezeu și ele se găsesc și-n țara noastră. În Sfânta Scriptură este scris că "pâinea și apa nu-ți vor lipsi".
Iată că nu ne lipsesc nici plantele medicinale!
 
Când eram copil îmi plăcea să-mi adun mușețel de pe pajiștile din apropierea casei bunicilor mei, iar acum las ca această pasiune să încolțească și-n inima micuței mele, arătându-i cât de bine este să ai casa pregătită de iarnă, iar din cămară să nu lipsească niciodată plantele medicinale.
Este grozav să le prezinți copiilor florile plantelor medicinale și beneficiile fiecăreia dintre ele pentru sănătatea oamenilor. Așa că voi face și de data aceasta o incursiune în lumea plantelor medicinale din patria noastră și sper să fie de folos tuturor celor ce vor parcurce cele scrise.
 
Ceai de anghinare
Între plantele medicinale din flora sudică a ţării noastre, cu largă utilizare în prepararea ceaiurilor se numără şi anghinarea (Cynara scolymus L., Familia Compositae), plantă mediteraneană la origine, aşadar pentru sezonul rece, când temperaturile sunt scăzute, anghinarea trebuie protejată de frig prin acoperire cu fân sau paie. Anghinarea prezintă o creştere rapidă în primul an: frunzele ei pot ajunge o lungime de aproximativ 1 m şi o lăţime de 30 de cm, iar florile de culoare violet apar după doi ani de la plantare. Anghinarea poate creşte până la 2 m înălţime.
Ceai din fructe exotice
Datorită substanțelor active pe care citricele le conțin, fructele exotice au fost apreciate și utilizate alimentar și în scopuri terapeutice la fabricarea ceaiurilor din fructe. Citricile conțin antioxidanți (vitamina C, A, flavonoizi, acid citric, malic, folic, minerale, etc.) și sunt consumate de regulă proaspete sau prelucrate sub formă de băuturi răcoritoarele, suc, compot, sirop, pastă, gem, jeleu. dulceață, ceaiuri, peltea, etc.
Ceai de mure
Murul (denumirea latină Rubus fructicosus, Familia Rosaceae) este un arbust cu tulpina spinoasă, târâtoare care poate atinge înălțimi de până la 2 m, fiind întâlnit în zona de deal, pe marginile pădurilor.
 
Există peste 30 de specii și soiuri de muri, dintre care cel mai răspândit în zona de câmpie de la noi din țară este Rubus Caesius (murul de miriște, cu ghimpii mai mici și foarte deși, mure mai mici, iar frunzele cu 3 foliole în loc de 5 câte sunt la Rubus fructicosus).
 
Murele au culoare neagră – la coacere, cu gust dulce–acrișor, fiind foarte bogate în acizi organici și vitamine ( A, B, C, D și P). Pot fi consumate în stare proaspătă sau conservate în dulcețuri, jeleuri, siropuri; iar murele uscate sunt întrebuințate la alcătuirea ceaiului de fructe de pădure și a ceaului de mure sau la ornarea deserturilor și a meniurilor pentru micul dejun cu cereale, fructe uscate, semințe și nuci.
Ceai de mere
Mărul este cel mai consumat fruct din lume, cu o producție anuală de peste 40 de milioane de tone. Mărul (denumirea latină „Pirus malus”) a ajuns să fie considerat „regele fructelor” datorită proprietăților sale culinare și medicinale. Potrivit dr. George D. Pamplona-Roger, autorul cărții „Sănătate prin nutriție”, conținutul de carbohidrați (fructoză sau levuloză, denumirea zahărului din fructe) din măr este de doar 12,6%, iar grăsimile și proteinele sunt prezente în cantități foarte mici. Printre vitaminele conținute de măr se numără vitamina C și E. Conține și minerale: potasiu, fier și bor (previne osteoporoza). Coaja mărului este bogată în pectină (fibră vegetală) și acizi organici (malic, salicilic, citric, succinic) care favorizează curățarea intestinelor de toxine.
Pagina: 12
Created in 0.034 sec