Sănătate cu pudră de plante medicinale și miere
Sănătatea se menține cu multă grijă și cu multă preocupare pentru ceea ce consumăm, bem sau pentru timpul alocat odihnei și nu în ultimul rând pentru ceea ce gândim.
Spune un proverb vechi că izvoarele vieții își au zămislirea din gândurile oamenilor și aceasta a fost scrisă chiar de împăratul Solomon în Proverbe 4,23.
Și pentru ca sănătatea inimii să fie una bună, vă recomand o rețetă relativ simplă de făcut din pudră de plante medicinale și miere.

Plantele medicinale din care am obținut pudra sunt culese cu atenție și pe timp util pentru recoltare și bine uscate înainte de a obține prin râșnire o pudră fină. Plantele din care am făcut pudra sunt următoarele: flori de lavandă - 40% din cantitatea de plante folosite pentru pudră, sânziene, flori de nalbă, flori de busuioc, codița-șoricelului, flori de trifoi, petale de hibiscus, mușcate, gălbenele, cimbrișor, rozmarin, flori de cicoare și flori de untișor.
De asemenea se pot utiliza și flori de albăstrele, de tămâioare și de urzică moarte, flori uscate de salcâm alb, coada-calului uscat, salvie și flori de salcie argintie, dar și câteva flori de cimbrișor de baltă și flori de sunătoare și câteva flori de alun bine uscate,flori mod de ghimpe.
Plantele medicinale și beneficiile lor puteți citi în link-urile de mai jos:
Plante medicinale benefice împotriva virozelor
Rozmarin – 10 beneficii pentru sănătatea ta!
Top 5 ceaiuri din plante medicinale existente în România
Pudrele din plante medicinale se obțin prin râșnirea fină de flori și frunze uscate de plante medicinale, iar în combinație cu mierea se obține un leac benefic pentru menținerea sănătății.

Se pot face chiar și bomboane din pudra de plante medicinale cu miere de salcâm sau polifloră ori de rapiță.
O cură cu pudră din plante medicinale și miere aduce revigorarea trupului și oferă energie pentru cei care au de făcut efort fizic sau intelectual de lungă durată și pentru cei care vor să se bucure de o sănătate bună.
Mod de preparare pentru pudra din plante medicinale și miere – leac pentru o sănătate bună
Se amestecă 2 linguri de miere cu 2-3 linguri de pudră din plante medicinale (cu grijă selectate și uscate, apoi râșnite fin în râșniță). Dacă se dorește o pastă din plante medicinale cu miere pentru o consistență vâscoasă, atunci se va utiliza mai multă pudră din plante medicinale.
Acest leac din pudră de plante medicinale și se va folosi timp de 2 săptămâni câte o lingură înainte de fiecare din meniurile consumate la mesele principale ale unei zile.
Pentru persoanele cu diabet, pudra de plante medicinale se poate folosi fără adaos de miere.
Vă dorim multă sănătate și să vă bucurați de beneficiile curelor cu pudră din plante medicinale cu și fără miere pentru sporirea sănătății!
Comentarii