Vrăbiuța - povestioară pentru copii

Vă salut copilași, astăzi de 1 iunie  - ziua națională a copilului! Vă plac vrăbiuțele? Știți câte feluri de vrăbiuțe există? Și că vrăbiuțele se hrănesc cu semințe, cu insecte, dar și cu frimiturile rămase de la covrigii sau biscuiții copilașilor năzdrăvani care ies cu părinți la joacă? Despre vrăbii citim până și în Sfânta Scriptură la Matei 10, 29 -31 următoarea întrebare și frumoasele cuvinte de încurajare pentru fiița umana: "Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuș niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru  (30) Cât despre voi, până și perii din cap, vă sunt numărați. ( 31)  Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii."

În rândurile scrise în continuare pentru voi am gândit o povestioară pornind de la o experiență avută în copilărie, dar căreia i-am schimbat finalul relatării într-una pozitivă, căci în experiența pe care am trăit-o în furtura prin care a trecut gospodăria bunicilor mei prin anul 1989, nici una din vrăbiile din pomii bunicilor nu au mai supraviețuit în urma rafalelor torențiale cu grindină și cu vânt puternic.

Vrabia - povestioară pentru copii

Fulgeră și tună deasupra caselor și deasupra copacilor se dezlănțuie furtuna. Suntem pierduți, dacă plouă cu piatră, căci roada se va strica. Oamenii șopteau cuprinși de frică. Elena s-a apucat strâns de poală mamei și urmărea de la fereastră loviturile grindinei și a întrebat speriată.

- Mamă, grindina poate să ne spargă acoperișul?

Mama dădea din cap, zicând:

- Acoperișul nu poate să-l spargă, dar va pune la pământ grâul și porumbul.

Acoperișul nu-l va distruge niciodată, a spus Colea cu un aer grav, însă tonul vocii îi tremura de încordare, cu toate că dorea să pară liniștit.

Cum s-a terminat furtuna, copii au alergat din casă și-au căutat să vadă cum era curtea după ploaia cu vânt răvășitor și cu grindină.

Totul era de nerecunoscut: Frunzele se desprinseseră din copaci și zburau prin aer. Multe crengi stăteau rupte în apa de ploaie ce formase adevărate băltoace noroioase. Livada era plină de mere, de pere și prune căzute. Colea a început să le strângă, dar Elena îl trăgea de mânecă, căci văzuse ceva pe o prună nu departe de ei.

Colea a încercat să se apropie în liniște, dar a fost observat de pasărea micuță ce stătea zgribulită pe pruna căzută și l-a apropierea băiatului se zbătea încercând să-și ia zborul. Din partea cealaltă putea fi văzută o pisică, care dorea să fie prima care să ajungă la biata vrăbiuță, dar micuța Elena a acționat cu un strigăt de gonire a mâței, aruncându-i o bucată dintr-o ramură ruptă, așa că pisica a zbughit-o speriată, iar Colea a reușit să ia în căușul palmelor sale vrăbiuța rănită.

Copiii s-au grăbit să ducă mamei vrăbiuța și să-și roage tatăl să-i facă o căsuță de lemn. Până avea să facă tata căsuța pentru vrăbiuță, mama a aranjat un culcuș pentru vrăbiuță într-o cutie de carton rămasă de la o pereche de pantofi și copiii au început să hrănească mica pasăre cu râme, cu semințe de in sau de susan, cu mălai umezit cu puțină apă.

Au trecut zilele primei săptămâni și cele din a două săptămână, iar vrăbiuța nu părea să-și mai poată relua zborul, așadar copii au aranjat căsuța de lemn lucrată de tata pe o ramură mai joasă din copacul ce se afla în fața casei și au continuat să-i aducă vrăbiuței semințe și râme.

Curând însă pe căsuța de lemn se puteau vedea și alte vrăbiuțe care veneau să ciugulească din semințele lăsate de copii.

Mare a fost bucuria copiilor când au văzut că vrăbiuța începuse să facă mici încercări de zbor și chiar a reușit să zboare după două luni de îngrijire din partea copiilor.

Vrăbiuța a rămas cel mai apropiat tovarăș de companie al copiilor.

Așadar, copilași, fiți buni chiar și cu micile vrăbiuțe!