Usturoi - 8 beneficii uimitoare!
Consumul de usturoi este benefic în tratarea a peste 15 boli, dintre care unele greu vindecabile. Perseverența în alimentarea organismului cu nutrieți valoroși poate da randamentul dorit.
O dietă bogată în fructe, legume, nuci, semințe și verdețuri menține sănătatea și vitalitatea în organism.
Usturoiul – un superaliment?!
Dr. Joel Furman, autorul cărții Superimunitatea (o carte pe care o recomand cu toată căldura), a inclus usturoiul, alături de ceapă, în categoria superalimentelor. Iată ce spune dr. Joel Furman:
”Familia de legume a aliaceelor, care cuprinde ceapa, usturoiul, prazul, arpagicul, șalota și ceapa verde, conferă nu doar arome preparatelor tale; membrii ei contribuie și cu compuși anticanceroși, antiinflamatori și antioxidanți.
Din negurile istoriei, omul a știut foarte bine că aceste alimente au valoare medicinală și le consuma zilnic. În perioada medievală, spre exemplu, oameniii știau că ceapa și usturoiul le ofereau protecție imunologică și îi ajutau să se însănătoșească mai repede în cazul în care făceau o infecție.
Am pierdut obișnuința de a folosi alimentele ca medicamente, însă alimentele naturale potrivite sunt într-adevăr cele mai eficiente remedii pe cre le avem la dispoziție.”
Beneficii ale consumului de usturoi
1. Combate ateroscleroza și previne accidentele vasculare cerebrale!
Lipsa de oxigen la nivelul creierului poate fi cauzată de ateroscleroză – boală ce conduce la accidentele vasculare cerebrale, datorită blocării arterei creierului. Usturoiul conține sufide - substanțe care au capacitatea de a scădea tensiunea arterială și împiedică formarea de cheaguri de sânge.
Sorin Necula recomandă utilizarea de tinctură de usturoi și tinctură de propolis pentru combaterea aterosclerozei, câte o jumătate de linguriță înainte de mesele pricipale ale zilei – durata tratamentului: 3 luni de zile.
2. Bun pentru inimă!
Scade nivelul colesterolului ”rău” (LDL), datorită conținutului de alcină. Alcina din usturoi relaxeaxă mușchiul cardiac, micșorând aritmia cardiacă.
3. Îmbunătățește dispoziția și previne atrofierea creierului – Alzheimer!
Consumul de grăsimi omega-3 din uleiul de măsline extravirgin, migdale, nuci, alune, germeni de grâu, semințe de in, avocado, semințe de floarea-soarelui, dar în mod special utilizarea usturoilui în preparatele culinare pe care le mâncăm aduce organismului nutrienții necesari pentru a împidica degenerarea creierului.
Usturoiul conține mult seleniu, favorizând producerea de serotonină – hormonul bunei dispoziții. Serotonina conținută de usturoi ale efectul de calmare a organismului, alungând stările depresive, agresivitatea, anxietatea, durerea de cap și insomnia.
4. Este puternic stimulator al sistemului imunitar
La fel ca și ceapa, usturoiul conține substanțe antimicrobiene și antifungice, reducând durerile artritice. Este recomandată folosirea usturioiului cât mai des cu putință în caz de infecții cu candida.
Dacă nu este bine tolerat consului usturoiul crud, în comerț se găsește usturoi sub formă de pudră (capsule) sau fulgi de usturoi.
5. Scade nivelul zahărului din sânge!
Consumul de ceapă și usturoi aduce beneficii și în caz de diabet, căci aceste alimente au proprietăți uimitoare de a elimina excesul de glucoză din sânge.
6. Are efect de normalizare a funcțiilor glandei tiroide!
Dr. Sorin Necula recomandă în caz de hipertiroidie consumul de: nuci (4-5 nuci/zi), porumb (are efecte de temperare a producției de hormoni a glandei tiroide), ceapă, usturoi, cereale integrale, pulbere de semințe de schinduf, tinctură de propolis, ceaiuri de roiniță și de sânziene.
7. Împidică formarea pietrelor la rinichi!
Pentru a avea rinichi sănătoși este bine de băut zilnic 2 litri de apă și de consumat alimente bogate în vitamine și minerale care să grăbească vindecarea litiazelor renale, precum: ceapa, usturoiul, hreanul, cireșele, țelina, pepenele verde, semințe de in, morcov, ridiche neagră, leuștean, napi, lâmâie, alune, suc de ovăz verde, ceaiuri de măceșe, urzică și piersici.
8. Te ajută să combați cancerul!
Usturoiul și ceapa conțin substanțe anticancerigene (dialilsulfitul și germaniu) și potrivit cercetărilor făcute pe rozătoarele bolnare de cancer la vezica biliară, cercetătorii de la Institutul pentru Cancer Poswelt Park au reușit reducerea tumorilor cu până la 75% prin administrarea de pulbere de usturoi în apa de băut al acestor animale.
Atenționare!
Evitați consumul de usturoi la cină, căci usturoiul necesită consum mare de lichide.
Usturoi, crud - Valori nutriționale
Valori nutriționale pentru o porție de: 100 grame
Denumire științifică: Allium sativum
Nume original USDA: Garlic, raw
Cod USDA: 11215
Calorii
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Energie |
149 |
kcal |
7% |
Calori din carbohidrați |
127 |
kcal |
|
Calorii din lipide |
4.2 |
kcal |
|
Calorii din proteine |
17.7 |
kcal |
|
Energie |
623 |
kJ |
|
Carbohidrați
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Carbohidrați, total |
33.06 |
g |
11% |
Fibre alimentare, total |
2.1 |
g |
8% |
Glucide, total |
1 |
g |
|
Minerale
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Calciu, Ca |
181 |
mg |
18% |
Fier, Fe |
1.7 |
mg |
9% |
Magnesiu, Mg |
25 |
mg |
6% |
Fosfor, P |
153 |
mg |
15% |
Potasiu, K |
401 |
mg |
11% |
Sodiu, Na |
17 |
mg |
1% |
Zinc, Zn |
1.16 |
mg |
8% |
Cupru, Cu |
0.299 |
mg |
15% |
Mangan, Mn |
1.672 |
mg |
84% |
Seleniu, Se |
14.2 |
μg |
20% |
Vitamine
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Vitamina C, acid ascorbic total |
31.2 |
mg |
52% |
Vitamina B-1, tiamină |
0.2 |
mg |
13% |
Vitamina B-2, riboflavină |
0.11 |
mg |
6% |
Vitamina B-3, niacină |
0.7 |
mg |
4% |
Acid pantotenic |
0.596 |
mg |
6% |
Vitamina B-6 |
1.235 |
mg |
62% |
Folat, total |
3 |
μg |
1% |
Acid folic |
0 |
μg |
|
Folat |
3 |
μg |
|
Folat, DFE |
3 |
μg |
|
Colină, total |
23.2 |
mg |
|
Vitamina B-12 |
0 |
μg |
0% |
Vitamina B-12, adăugată |
0 |
μg |
|
Vitamina A, IU |
9 |
IU |
0% |
Vitamina A, RAE |
0 |
μg |
|
Retinol |
0 |
μg |
|
Caroten, beta |
5 |
μg |
|
Caroten, alfa |
0 |
μg |
|
Cryptoxanthin, beta |
0 |
μg |
|
Licopen |
0 |
μg |
|
Luteină + zeaxantină |
16 |
μg |
|
Vitamina E, alfa-tocopherol |
0.08 |
mg |
0% |
Vitamina E, adăugată |
0 |
mg |
|
Vitamina D (D2 + D3) |
0 |
μg |
|
Vitamina D |
0 |
IU |
0% |
Vitamina K (phylloquinone) |
1.7 |
μg |
2% |
+ mai multe detalii- mai puține detalii
Lipide și acizi grași
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Lipide, total |
0.5 |
g |
1% |
Acizi grași saturați, total |
0.089 |
g |
0% |
4:0 |
0 |
g |
|
6:0 |
0 |
g |
|
8:0 |
0 |
g |
|
10:0 |
0.002 |
g |
|
12:0 |
0 |
g |
|
14:0 |
0 |
g |
|
16:0 |
0.087 |
g |
|
18:0 |
0 |
g |
|
Acizi grași mononesaturați, total |
0.011 |
g |
|
16:1 undifferentiated |
0 |
g |
|
18:1 undifferentiated |
0.011 |
g |
|
20:1 |
0 |
g |
|
22:1 undifferentiated |
0 |
g |
|
Acizi grași polinesaturați, total |
0.249 |
g |
|
18:2 undifferentiated |
0.229 |
g |
|
18:3 undifferentiated |
0.02 |
g |
|
18:4 |
0 |
g |
|
20:4 undifferentiated |
0 |
g |
|
20:5 n-3 (EPA) |
0 |
g |
|
22:5 n-3 (DPA) |
0 |
g |
|
22:6 n-3 (DHA) |
0 |
g |
|
Acizi grași trans, total |
0 |
g |
|
Colesterol |
0 |
mg |
0% |
+ mai multe detalii- mai puține detalii
Proteine și amino acizi
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Proteine |
6.36 |
g |
13% |
Triptofan |
0.066 |
g |
|
Treonină |
0.157 |
g |
|
Izoleucină |
0.217 |
g |
|
Leucină |
0.308 |
g |
|
Lizină |
0.273 |
g |
|
Metionină |
0.076 |
g |
|
Cisteină |
0.065 |
g |
|
Fenilalanină |
0.183 |
g |
|
Tirozină |
0.081 |
g |
|
Valină |
0.291 |
g |
|
Arginină |
0.634 |
g |
|
Histidină |
0.113 |
g |
|
Alanină |
0.132 |
g |
|
Acid aspartic |
0.489 |
g |
|
Acid glutamic |
0.805 |
g |
|
Glicină |
0.2 |
g |
|
Prolină |
0.1 |
g |
|
Serină |
0.19 |
g |
|
+ mai multe detalii- mai puține detalii
Alte informații
Nutrient |
|
UM |
%DZR |
Apă |
58.58 |
g |
|
Cenușă |
1.5 |
g |
|
Alcool, etilic |
0 |
g |
|
Cafeină |
0 |
mg |
|
Teobromină |
0 |
mg |
|
Note
- Sursa valorilor nutriționale: USDA National Nutrient Database for Standard Reference (SR-28)
- Procentele pentru doza zilnică recomandată (%DZR) sunt pentru adulți sau copii cu vârsta mai mare sau egală cu 4 ani și se bazează pe o dietă de referință de 2000 de calorii. Valorile tale zilnice pot fi diferite, putând fi mai mici sau mai mari în funcție de nevoile tale individuale.
Comentarii