Supă cremă de legume

0 Comentează
Share:

Salutare! Să vă povestesc despre aroma delicioasă a supei creme de legume pe care o făcea bunica, vara când mergem în vacanța mare la dânsa la țară mă răsfăța bunica cu toate bunătățile, pe care nu le-am mai văzut nicăieri gătite ca la dânsa.

Supă de legumeTare-i mai plăcea să aibă de toate în grădină pentru supele creme de legume gătite de mânuțele ei; căci cum nu dădea nicio stropitură cu chimicale, ci ca îngrășământ pentru legume folosea bălegarul; așa ieșeau niște minunății de legume, niște roșii și ardei, ceapă și morcovi, toate foarte sănătoase.

Cât despre mâncărurile făcute cu legume din grădina dânsei erau cu adevăr foarte bune, aveau gust desăvârșit și niște supe creme de legume excelente și abia târziu am știut de ce, căci tot ce este trudit cu dragoste e mai bun.

Supele creme gătite cu legume eco sunt excelente!

Mai jos am să vă arăt câteva imagini cu supe creme diverse și am să vă las să vă amintiți cu plăcere de momentul și locul în care ați mâncat o supă cremă de legume!

1. Supă cremă de roșii

Este rândul unei porții savuroase de supă cremă de roșii făcută din 2 kg de roșii bine coapte la grătarul sub care stă jăratec de lemn de fag și de stejar, puțin usturoi și rozmarin sau cimbru pentru aromă și se poate consuma fie caldă, fie rece cu sau fără crutoane.

2. Supă cremă de broccoli

Pentru cei care preferă supele creme de culoare verde din broccoli, mazăre linte verde sau din urzici, merită de reținut că acestea au un aport ridicat de nutrienți, căci broccoli (bogat în proteine, vitamina C, betacaroten și potasiu) este recomandat chiar persoanelor care suferă de cancer și de boli de inimă. În imaginea de mai jos puteți vedea supa cremă de broccoli pregătită de Speranța Cebanu! Mulțumim Speranței Cebanu pentru poză!

Supa cremă de broccoli

3. Supă cremă de conopidă

Supa de conopidă este grozav de bună, nu doar partea albă a conopidei este bună de mâncat, ci și supa din frunze de conopidă este super. Nu știu dacă ați încercat supă cremă de legume făcută și cu frunze de conopidă (2 cepe mari, 4 - 5 cartofi potriviți, 2 morcovi, frunzele de la o conopidă mare, condimente mix de legume, toate fierte împreună și apoi mixate), dar vă asigur că e bună, însă astfel pregătită ea trece în categoria supelor din frunze verzi, de nuanță verde-crud, supe creme verzi. Supa cremă de conopidă, din inflorescența albă, se știe prea bine că face parte din supele de culoare albă și este interesantă dacă o acrim cu puțină lămâie și o mixăm împreuna cu apa în care au fiert bucățile de conopidă, iar dacă mai adăugat și puțin ulei de măsline, de migdale sau de semințe de floarea-soarelui, atunci i se va spori savoarea.

Supă cremă de conopidă

4. Supă cremă de ciuperci

Supa cremă de ciuperci este una dintre cele mai consumate supe creme, cu un conținut bogat în vitamina B1 și B2 și minerale (potasiu, fier și fosfor), fiind recomandate mai ales persoanele cu probleme de obezitate și celor care se luptă cu diabetul, pentru că ciupercile au un conținut sărac în calorii și oferă sațietate.

5. Supa cremă de cartofi

Despre supa cremă de cartofi se prea poate spune că depășește numeric lista consumatorilor în comparație cu supa cremă de ciuperci, cartoful fiind un aliment de bază din bucătăria multor popoare.

Supa cremă de legume necesită timp scurt de preparare, iar dintre ele supa crema de cartofi se pregătește cel mai repede, maximum 30 – 35 de minute. Mai mult supa cremă de cartofi este și mai ieftin de pregătit și foarte delicioasă, cât despre beneficiile nutritive nu încape îndoială că e foarte bună pentru stomac, pentru rinichi și pentru cei cu diabet și pentru cei ce gâlgâie de sănătate!

De ce am scris că supa cremă de cartofi este bună pentru stomac și pentru rinichi?! Tocmai, pentru că miraculosul cartof - “măr al pământului”, cum este numit de francezi - „pommes de terre”, neutralizează aciditatea gastrică și alcalinizează sângele, fiind eficient în eliminarea toxinelor și din rinichi.

Așadar vrei să te bucuri de elixirul tinereții, atunci să nu lipsească de pe masa ta varietăți de supe creme de legume (chiar și de dovlecel și de linte, căci fiecare legumă are nutrienții ei), chiar merită de încercat cure cu diverse supe creme, pentru că ele ne mențin sănătatea și suplețea trupului.

Poftă bună la supe creme de legume!