Polenul – 11 beneficii uimitoare pentru sănătatea ta

0 Comentează
Share:

Conținând mai mult de 250 substanțe active - vitamine, minerale, antibiotice, antioxidanți, aminoacizi, enzime, etc - polenul a ajuns foarte popular în rândul comunității celor interesați de stilul de viață sănătos.

Poate te-ai întrebat, la fel ca mulți alții: ”Ce este polenul?” Polenul apicol este de fapt un mix de polen floral, nectar, enzime, miere, ceară și secreții ale albinelor. Albinele lucrătoare culeg polenul floral de pe flori, după care îl transportă în stup unde este depozitat și utilizat ca hrană de către colonie.

Albinele melifere adună polenul pe corpul sau picioarele lor. O albină reușește să transporte o încărcătură de polen de 100 – 120 miligrame, echivalentul a 1/3 din greutatea corpului său.

Conținutul de substanțe și proprietățile benefice pentru sănătate ale polenului depinde atât de sezonul când se face culegerea, cât și de tipul florilor vizitate de albine. Astfel, de exemplu, mierea de mană conține o cantitate mai mare de minerale decât celelalte sortimente de miere.

Multe studii au examinat efectele polenului apicol asupra sănătății omului găsind rezultate promițătoare. Acest articol face o trecere în revistă a beneficiilor polenului.

Beneficii ale consumului de polen

Polenul conține hidrați de carbon (glucide), substanțe proteice, lipide, substanțe minerale, vitamine (din grupa celor hidrosolubile – din complexul de vitamina B și a celor liposolubile – vitamina A și E), provitamine (carotenoizi), microelemente cu rol nutritiv.

 

1. Proprietăți anti-inflamatorii puternice

Efectele anti-inflamatorii ale polenului apicol sunt atribuite conținutului său înalt de flavonoide, cum ar fi quercetina, care inhibă activitatea enzimelor care declanșează inflamația.

Așa cum rezultă dintr-un studiu publicat în Nutrients un extract cu conținut ridicat de polifenol, obținut din polenul apicol, a diminuat semnificativ, iar în anumite cazuri chiar a prevenit, dezvoltarea aterosclerozei, o boala caracterizată prin inflamarea arterelor.

Studiile făcute pe animale au arătat că polenul apicol a diminuat umflăturile până la 75%, indicând potențialul acestuia de a trata sau preveni bolile care se manifestă pentru inflamație cronică, declinul cognitiv și bolile ficatului.

O revizuire cuprinzătoare publicată în Jurnalul Iranian de Alergie Astm și Imunologie a evidențiat că anumite componente flavonoide din polenul de albine prezintă proprietăți antialergice, antioxidante și antiinflamatorii, sugerând potențialul lor ca agenți terapeutici în bolile alergice și imunologice. Autorii au subliniat necesitatea unor studii suplimentare, inclusiv fitoterapie și cercetare în farmacologie moleculară, pentru a înțelege pe deplin și a valorifica aceste beneficii. ​

 

2. Te ajută la prevenire bolilor sistemului nervos!

Datorită aportului de vitamine din complex de vitamine B pe care îl conține, polenul este benefic în caz de:

  • nervozitate și insomnie;

  • menținerea unei bune atenții și a unei memorii excelente;

  • apatie și în caz de irascibilitate (datorată lipsei de vitamina B6);

  • creștere armonioasă la copii (aici este benefic plenul datorită conținutului de vitamina B2 care ajută la creștere).

În polen avem un conținut de vitamina B1 cu valori între 1,4 – 7,9 micrograme la un gram de polen, iar variațiile sunt în funcție de varietățile de polen care depinde de florile vizitate de albine.

Necesarul de vitamina B1 este de 1-3 mg pe zi la adulți, iar la copil este de 0,1mg pe zi. Ca o mică paranteză aș menționa aici că mai sunt și alte alimente care conțin vitamina B1 (exemplu: granulele de cereale, mazărea, fasolea, gălbenușul de ou și altele), iar printre alimentele care conțin B2 (riboflavina) se află frunzele de spanac, salata verde, caisele uscate, măr, castane, în proporție mai mică și în cartofi sau morcovi.

 

3. Benefic în cazul afecțiunilor intestinelor!

În polen acidul folic se găsește într-o proporție mai mare decât în carnea de vită sau în cea de oaie, adică o doză de 20 – 30 g polen administrată zilnic suplinește necesarul nu numai ale organismului adult, ci și pe cele ale gravidelor, la care aportul de acid folic trebuie crescut de câteva ori. În polen cantitatea de acid folic este de 0,42 – 2,24 micrograme la un gram.

4. Te ajută în gripă și răceală!

Polenul conține și vitamina C, foarte benefică pentru susținerea sănătății organismului și pentru combaterea stărilor de convalescență în răceli și gripe. Polenul depășește cantitativ la 100 g, toate alimentele uzuale, în conținutul de acid ascorbic (vitamina C).

 

5. Previne distrofia musculară!

Vrei să te bucuri de sănătate și de mușchi frumoși și sănătoși, atunci nu uita să faci sport de întreținere și să-ți iei lingurița cu granule de polen care conțin vitamina E și A, vitamine benefice pentru menținerea musculaturi, a frumuseții pielii și a părului.

 

6. Benefic în lupta împotriva bolilor ficatului!

În cartea ”Polenul ca medicament substitutiv în hepatitele cronice” este prezentă importanța administrării polenului și a păsturii ale căror vitamine sunt esențiale în prevenirea și tratarea hepatitelor cronice, ciroze hepatice avansate, etc. A fost dovedit medical că administrarea curelor cu polen pentru tratarea a peste 800 de cazuri de pacienți afectați de hepatite cronice, a condus la rezultate favorabile. Subiecții cercetării au consumat câte 2-3 lingurițe de polen pe zi timp de 2 – 3 săptămâni.

 

7. Polen și miere pentru aportul de vitamine în sarcină!

Femeile însărcinate au nevoie de un aport mai mare de vitamine și nutrienți pentru hrana fătului. S-a dovedit medical că administrarea a 30 g de polen în amestec cu 60 g de miere asigură aportul de acizi esențiali, de fructoză și glucoză, de săruri minerale și de vitamine necesare pentru a trece cu bine peste suprasolicitările din timpul sarcinii.

8. Polenul în tratarea bolilor aparatului genital și urinar!

În tratamentul bolilor de rinichi și a celor genitale, precum și în tratarea adenomului de prostată, administrarea a două lingurițe de polen dimineața și seara au fost benefice pentru îmbunătățirea sănătății, iar pentru calmarea durerilor localizate la rinichi sau în zona abdominală masajul (seara înainte de culcare) cu alifie făcută din ceară de albine topică în ulei de ricin sau de floarea-soarelui în amestec cu propolis și polen a avut un efect benefic de calmare a durerilor lombare și de tonifiere a stării de sănătate.

 

9. Energizant natural benefic pentru dezalcoolizare!

În tratamentul persoanelor cu dependență de alcool, polenul s-a dovedit foarte bun energizant și a dat rezultat bun la pacienții cu sindrom de abstinență, ca urmare a renunțării la alcool.

 

10. Polenul în tratarea tumorilor maligne!

Sunt cercetări științifice care indică că administrarea produselor apicole persoanelor afectate de cancer, mai exact consumarea preparatelor din polen și păsturi (polen stocat de albine), ar putea ajuta la regenerarea normală a celulelor, împiedicând și încetinind continuarea procesului distrugător al bolii.

 

11. Polenul și mierea în afecțiuni ale pielii!

Pentru o piele frumoasă și sănătoasă, tratamentele cu lăptișor de matcă, cu miere sau alifiile din ceară de albine și polen au condus la rezultate remarcabile chiar și în cazul unor afecțiuni mai greu vindecabile prezente la nivelul pielii, precum: eczeme, dermatite, infecții cu fungi și altele.

 

12. Alte beneficii ale polenului

Polenul apicol ar putea să mai aibă următoarele beneficii:

  • ameliorarea simptomelor menopauzei;

  • ameliorare simptomelor prostatitei;

  • suport pentru procesul metabolic;

  • protejarea sănătății creierului;

  • reducerea riscurilor pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare;

  • diminuarea nivelului de acid uric;

  • acoperirea necesarului de antioxidanți al organismului.

 

Rețetă de alifie cu ceară de albine și polen pentru sănătatea pielii tale

Ingrediente:

  • 500 ml de ulei de floarea - soarelui în care au fost lăsate la clocotit 250 g de flori de luminița nopții;

  • 100 g de ceară natură de albine;

  • 2 linguri de polen.

 

Mod de preparare pentru alifia cu ceară de albine și polen pentru sănătatea pielii tale

Această cremă se prepară relativ repede dacă avem la îndemână ingredientele menționate mai sus, așadar voi prezenta pe scurt care este modalitatea de preparare, după cum urmează:

  1. Se pregătesc din timp recipientele în care se va turna compoziția obținută după ce s-a topit ceara de albine în uleiul de floarea-soarelui lăsat la clocotit cu flori de luminița nopții.

  2. Mai întâi se scot florile de luminița nopții din uleiul încins de floarea-soarelui, apoi se adaugă ceara și se amestecă ușor cu o paletă de lemn până ce se va topi bine ceara.

  3. Se adaugă 2 linguri de polen și se amestecă bine până la omogenizarea ingredientelor.

  4. Se lasă la răcit circa maximum 1 minut, apoi se toarnă în recipiente pentru creme de uz cosmetic.

 

Alifia cu ceară de albine și polen astfel creată poate fi folosită pentru:

  • hidratarea pielii și combaterea acneelor;

  • reducerea ridurilor tenului;

  • masajul venelor dureroase;

  • nu în ultimul rând, pentru asigurarea unei stări de bine general în cazul efectuării unui masaj relaxant.

 

Vezi și articolul:

Busuioc, ridiche neagră și miere – remediu în caz de răceli

Bibliografie:

  1. Polenul - aliment - medicament - Dr. Mircea Ialomițeanu

  2. 10 Potential Health Benefits of Bee Pollen

  3. Anti-Atherogenic Activity of Polyphenol-Rich Extract from Bee Pollen

  4. Top Bee Pollen Benefits and Uses

  5. Health Benefits of Bee Pollen

  6. Top 9 Bee Pollen Benefits (Plus How to Use It)