Pate de fasole cu ginseng și cimbru este meniul zilei de astăzi. Eficiența în prepararea acestui meniu este garantată dacă ținem cont de un secret: când boabele de fasole fierb repede și bine înseamnă că nu avem de ce să ne facem griji, căci asta face diferența dintre o fasole nouă și una veche...
Eu am folosit o fasole roșie sau mai degrabă pestriță, pe care am primit-o cadou de la fratele meu și de la soția lui, cu ocazia sărbătorilor de iarnă; pot spune că este o fasole bună. Am fotografiat ca să vedeți ce frumoase sunt boabele de fasole roșie, pe care am gătit-o astăzi (se poate vedea în galeria de imagini de sub articol). Mulțumesc pentru darul vostru, dragilor! Iată ce pate de fasole cu ginseng peruvian și cimbru a rezultat din darul vostru...
Ingredientele pentru pate de fasole
650 g boabe de fasole (eu am avut fasole roșie, dar se poate folosi și albă, neagră sau pestriță),
2 linguri de maca (Lepidium meyenii - ginseng peruvian), adică cam 20 – 30 g de maca pudră ecologică Rawboost,
sare după gust,
4 -5 căței de usturoi,
5 linguri de ulei de măsline sau de semințe de floarea-soarelui (se poate utiliza și ulei de migdale sau de semințe de susan, după cum doriți).
Modul de preparare pentru pate de fasole
Verificarea calității boabelo de fasole! Se spală boabele de fasole, după ce sunt alese (asta dacă este necesar), apoi se pun la fiert într-o oală în care apa trebuie să acopere cam cu 2 cm nivelul boabelor de fasole din ea. Se fierbe fasole până dă în clocot, apoi se scurge de prima apă în care a fiert și se pune la fiert intr-o apă nouă – operațiunea foarte importantă pentru că astfel se verifică calitatea boabelor de fasole (dacă boabele sunt tari după acest clocot vom înțelege că fasolea nu e nouă și va trebui să fie pusă la fiert ănt-o oală cu presiune ca să nu ne pierdem toată ziua cu ea).
Pregătirea legumelor pentru pate de fasole! Legumele curățate (ceapa, ardeiul, morcovul, păstârnacul, țelina și o rădăcină de pătrunjel eventual), tăiate mărunt se pun la fiert doar după procedura de verificare a calității boabelor, adică după ce scurgem prima apă și constatăm dacă avem fasole bună (care fierbe bine în oala deja existentă sau dacă nu va trebui să căutăm o oală cu presiune). Se adaugă bulionul de tomate și sare după gust.
Finalizarea pateului de fasole! După fierberea boabelor de fasole împreună cu legumele, trecem la operațiunea de blendărire până obținem o pastă fină, care va fi aromată cu cimbru și usturoi. Acum se adaugă și 2 linguri de maca (Lepidium meyenii - ginseng peruvian), adică cam 20 – 30 g de maca pudră ecologică Rawboost și cantitatea de ulei daja menționată în lista ingredientelor. Verificăm dacă mai trebuie sau nu sare, apoi începem ornarea compoziției de pate de fasole. Eu am ales un aranjament cu frunze de ceapă verde, rondea și felii de morcov și bucățele de ardei roșu pentru a face o decorațiune cu legume – un cocoș din legume pentru ornarea pateului meu de fasole. Creatititatea personală este bogată, așadar puneți-o la lucru în ornarea preparatelor...
Stocăm și/sau accesăm informații de pe dispozitivul dvs (cum ar fi module cookie) și prelucrăm date cu caracter personal (cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de dispozitiv) pentru scopuri precum: buna funcționare a site-ului, analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor.
În anumite cazuri nu ne bazăm pe consimțământ, ci pe interesul nostru legitim. Apăsați pe ”Opțiuni” pentru a afla care sunt acele cazuri și cum puteți obiecta. Aflați mai multe detalii și controlați modul în care sunt prelucrate datele dvs accesând în orice moment secțiunea Politica de Confidențialitate.
Apăsând pe ”Sunt de acord” vă exprimați consimământul cu privire la prelucrarea datelor dvs conform celor prezentate mai sus.
Comentarii
Iami iami :)