Orezul - beneficii și proprietăți
Orezul (Oryza sativa) este, imediat după grâu, o importantă plantă alimentară cu o producție anuală de 500 de milioane de tone și reprezintă hrana miliardelor de oameni din Asia, ajungând treptat să fie consumat și de populațiile altor continente.

Scurt istoric
Cultura orezului datează de cel puțin 5000 de ani, această cereală avându-și centrul genetic în regiunea Indo-Malayeză.
Potrivit datelor istorice, avem dovezi de pe vremea împăratului chinez Schen-Nung (2737 – 2705 înainte de Hristos) care semăna cinci plante de cereale considerate sfinte: orezul, meiul, grâul, orzul și soia.
Din China, orezul trece în Japonia, India, Jawa, Persia, Iran, Siria, valea Fergana. În Europa, orezul a ajuns să fie adus de Alexandru Macedon, în urma expediție acestuia făcută în India (327- 325 înainte de Hristos). Romanii l-au importat inițial ca medicament, iar grecii l-au cultivat sporadic în Tesalia, orezul ajungând să fie cultivat pe suprafețe mai mari abia în anul 711 în Spania, inițiatori fiind arabii. În Italia, cultura orezului se datorează armatelor lui Carol Quintul în secolul al XVI-lea, iar în Balcani turcii au fost cei care l-au cultivat inițial.
În 639, cultura acestei plante ajunge pe continentul african datorită arabilor, iar în
1674 în America de Nord, olandezii fiind cei care au debarcat un sac de orez (ca mulțumire pentru găzduirea în portul Charleton – Carolina) pe care guvernatorul Thomas Smith îl cultivă, dispunând de forța de muncă a sclavilor negri. Locuitorii americani au cultivat și ei orez, fiind fascinați de producțiile mari obținute de guvernatorul Thomas Smith.
În America de Sud, cultura orezului începe în 1745 (în Brazilia), iar la noi în țară cultura orezului datează din 1786, când o familie de italieni l-au cultivat pe malurile Bârzavei, la Topolia – Banloc (Banat).¹ Începând din 1936, în țara nostră existau suprafețe extinse destinate culturii orezului (aproximativ 21 000 de hectare în sudul și vestul țării); actualmente România se numără printre țările producătoare de orez, italienii fiind cei care dețin fostele orezării comuniste.²
În comerț putem găsi diferite sortimente de orez: orez brun, orez basmati prefiert, orez integral și alte sortimente, însă orezul decorticat (adică rafinat) este cel mai puțin hrănitor. Este recomandat să consumăm orezul în funcție de afecțiunile pe care dorim să le tratăm (exemplu: orezul roșu este indicat în special femeilor, fiind benefic în combaterea cancerului de sân). Compoziția la 100 de g de orez brun arată după cum urmeză: 6, 61 grame de proteine (orezul are cel mai mic conținut de proteine dintre toate cerealele); 79, 3 g carbohidrați, 9 µg folați, 108 mg fosfor, magneziu 35 mg, potasiu 86 mg, sodiu 1 mg; vitamine B1 și E (orezul alb este sărac în vitamine, mâncărurile din orez alb trebuie consumate alături de salate de crudități; ideal este consumul de orez brun sau de orez integral).
Comentarii