Frumoasă la culoare și la miros, menta (Menta spicata, Familia Lamiaceae) este o plantă perenă apreciată pentru proprietățile uimitoare pe care le are. Menta crește pe solurile bogate în humus și nu mai sus de 1000 m altitudine. Menta a fost cunoscută și folosită pentru prima oară în Anglia, în secolul al XVII-lea, de unde s-a răspândit prin mănăstirile Europei de Nord.

Există mai multe soiuri de mentă, cea mai înaltă (1 metru)  este Menta villosa din Anglia. Menta și mușețelul sunt cele mai căutate plante medicinale. 

mentaFolosită fie uscată, fie sub formă de ceaiuri, fie proaspetă în sucuri și siropuri sau macerată pentru tincturi, menta are multiple întrebuințări pentru sănătatea oamenilor și a animalelor.

Beneficii și utilizări ale mentei

  1. Calmează durerile de stomac! Atunci când te încearcă un disconfort la nivelul stomacului un ceai de mentă, de mușețel și de gălbenele este remediul natural pentru redobândirea stării de bine. Menta, datorită proprietăților sale cu acțiune protectoare asupra mucoasei gastrice, intră in componența ceaiului gastric.
  2. Oferă prospețime și miros plăcut al cavității bucale! Te pregătești sau nu pentru o întâlnire specială și vrei să ai un alb strălucitor al dinților și un miros plăcut al gurii, atunci pudra de mentă pentru dinți sau chiar câteva frunze proaspete de mentă mestecate după ce au fost bine spălate (acestea nu se vor înghiți!!!) vă vor fi de un real folos.
  3. Calmant și relaxant! Mirosul plăcut al mentei este binefăcător în zilele cu multă solicitate fizică și psihică, așadar o baie caldă în ceai de mentă, mușețel, coada calului și coada șoricelului este cu adevărat reconfortantă.
  4. Energizant în tratarea răcelilor și ajută la scăderea febrei! Când organismul se luptă cu răceală însoțită de febră este bine de știut că ceaiul din flori de soc cu cîteva frunze de mentă este foarte bun chiar și pentru copii; asociat cu sirop de brad și lămâie cu miere. Alt remediu care ne poate ajuta împotriva răcelii este ridichea neagră împreună cu mierea de albine. Dacă febra persistă sau este foarte indicat să apelați la medicul specialist.
  5. Te scapă de dureri de cap provocate de stres! Menta este folosită în aromoterapie pentru calmarea durerilor de cap asociate disconfortului la nivelul stomacului; uleiul de mentă ca și uleiul de lavandă sau de trandafir sunt folosite în masajoterapie pentru sporirea stării de bine. Rețeta de tinctură pe bază de glicerină, mentă, roiniță și mușețel a autoarei Rosemary Gladstar (Plante medicinale ghid esențial, Editura Litera, 2012) este de asemenea un remediu foarte bun pentru efectul liniștitor și calmant pe care îl oferă masajul de relaxare cu aplicare delicată a acestei tincturi.
  6. Aromatizarea și decorarea deserturilor! Gospodinele știu că aroma mentei și substanțele nutritive pe care această plantă le conține sunt bune și pentru a spori gustul delicios al supelor și a diverselor preparate culinare, dar mai ales a deserturilor: inghețată de fistic și mentă, salată de fructe cu mentă, creme de fructe de pădure și mentă pentru ornarea blaturilor de tort, etc.
  7. Ajută la tratarea acneei și abceselor! Menta are proprietăți benefice chiar și în tratarea afecțiunilor pielii, fiind o plantă cu acțiune cicatrizantă și antiseptică. Speranța Anton recomandă spălăturile cu infuzia din pătlagină, mușețel, câteva picături de propolis, în fiecare seară, dar și rădăcină de brusture, conuri de hamei, coada-șoricelului, muguri de plop, gălbenele și mentă. 

Ce conține menta?

Menta conține vitaminele B și C, potasiu, uleiuri esențiale, calciu, acid fenolic, flavonoide, taninuri și datorită conținutului de mentol și mentonă este foarte des utilizată la aromatizarea gumei de mestecat și la prepararea pastelor de dinți.

Bibliografia:

  • Cultura plantelor, ED. M.A.S.T., 2009.

  • Plante medicinale ghid esențial, Rosemary Gladstar , Editura Litera, 2012.

  • Incursiune în medicina naturistă, Speranța Anton, Editura Polirom, 2012