Istorioară cu sănătatea lecturii – Gogoașa de mătase și misterul hainelor de pe sârmă

Din amintirile mele am să-ți mai scriu o istorioară reală și vă doresc sănătatea lecturii despre o gogoașă de mătase și cum cred că ați înțeles, nu despre una cu nuci sau cu gem de prune, de caise sau de fructe de pădure.

Eram copil și mă jucam în grădina bunicii de sfârâiau tălpile și îmi plăcea să privesc picurul apei pe țeava jgheabului de la fântână, care picura încetișor toată ziua, astfel încât bazinașul de lângă fântână se umplea cu apă și rățuștele veneau și se bălăceau, iar pui de găină și curcile veneau și beau și ele apa rece și cristalină.

De asemenea gâștele când se întorceau de la poieniță își băgau și ele ciocul în apa limpede adunată în bazinașul construit lângă fântână.

Tot privind acolo cum până și albinuțele veneau să-și potolească setea după lungile zboruri din floare în floare în căutare după polen, am observat că în apropierea fântânii era un coteț pentru găini, iar după el am putut vedea o gogoașă albă și pufoasă.

Nu am știut ce este și nu am îndrăznit să pun mâna pe ea, așa că m-am dus și-am întrebat pe bunica și pe bunicul, iar ei s-au uitat la mine cu o față lungă și au spus:

-Hm, aceasta trebuie să fie o gogoașă de mătase!

Ce fericită am fost să descopăr lucruri din natură atât de interesante, o gogoașă de mătase - ce minune plină de farmec și foarte sănătoasă!

A doua zi dimineață când m-am pornit să văd gogoașa de mătase, am văzut că nu mai era la fel de rotundă și pufoasă.

Acum era goală! Cineva deja zburase din ea, desigur trebuie să fi fost un fluture tare frumos! Gogoașa mea de mătase a fost pentru mine începutul unei etape de creștere în informații și sunt bucuroasă că am aflat despre gogoașa de mătase, chiar de pe când eram așa un copil ca tine.

Dar să-ți mai scriu ceva ce am descoperit tot în acea zi după cotețul acela unde găsisem gogoașa de mătase, căci verișoara mea s-a ascuns acolo îmbrăcată în straiele unei bătrâne care locuia departe la vreo ceva case de bunica.

Verișoara mea plecase la scăldat și o supărase pe bunica pentru că nu mai vroia să se întoarcă de la bălăceala ei și bunica, care ar fi vrut să fie ajutată la strânsul fructelor din livadă, îi strânsese de pe mal hainele și încălțămintea și o lăsase goluță, goluță.

Să străbată goluță drumul spre casă, chiar ar fi fost o rușine, așa că ea s-a pitulat prin lanurile cu porumb și apoi a sărit în curtea unei mătuși, care avea înșirate pe sârmă niște straie vechi.

A luat hainele femei, s-a îmbrăcat cu ele și a ajuns astfel cu hainele mătușii, ascunzându-se să nu o vadă nimeni în așa straie, căci îi era rușine în haine bătrânești.

Când am zărit-o, nu am recunoscut-o în hainele acelea de bunicuță. Ea era o tânără cochetă și obișnuia să îmbrace tricouri cu fructe imprimate pe ele și nu straie bătrânești.  M-am apropiat să dau să povestesc despre gogoașa de mătase pe care o găsisem, dar ea mi-a șoptit:

- Ana, mergi repede în casă și adu-mi hainele mele și să nu spui bunicii că am luat straiele tușei Caterina!!

Nu după mult de la această întâmplare a apărut și tușa Caterina la poarta gospodăriei bunicii.

Bunica a invit-o în casă cum obișnuia să invite pe toți cei care căutau să sta de vorbă cu dânsa la o ceașcă cu ceai de mentă sau de roiniță.

De cum a intrat pe poartă se vedea că-i necăjită tușa și a început să se plângă că cineva i-a furat hainele de pe sârmă...

Noi fetele când am auzit știam pățania deja.

Verișoara mea se străduia să pară că nu s-a întâmplat nimic, iar eu așteptam să văd ce mai urmează și tăceam chitic  soluționarea situației.

Aproape pe neobservate le-am lăsat să vorbească și ne-am grăbit să mergem în locul unde lăsate verișoara hainele.

Cu grabă le-am luat și ne-am îndreptat grăbite spre curte tușei Caterina și-am aranjat hainele pe sârmă.

Cu ușurare în suflet ne-am îndreptat spre casa bunicii, dar nu pe ulița ca să nu dăm nas în nas cu tușa și chiar am ales drumul prin grădini care era mai scurt.

De cum am ajuns în grădinița cu flori de augustină, de crizanteme și de gura leului, de aici le puteam vedea pe bunica și pe tușa cum ies împreună pe drumul care ducea spre casa tușei Caterina.

Noi eram tare bucuroase sufletește căci totul avea să-i fie desigur explicat bunicii la fața locului, iar tușa și bunica au avut surpriza să afle hainele pe sârmă, ca și când erau acolo de la bun început.

Mare a fost uimirea tușei Caterina, iar bunica s-a întors acasă râzând pe uliță și zicând că și bătrânețea e buclucașă, nu mai vezi și nici nu mai pricepi ce e cu tine uneori – că nici nu bagi de seamă că lucrurile sunt acolo unde le-ai lăsat să fie, char dacă poate cu ceva parfum de fata tânără.