Ingrediente sănătoase pentru învățarea de limbi străine – ofertă educațională
Sănătatea educațională într-o limbă străină sau pentru o materie practică (gătitul, coafatul, croitoria și altele) necesită pregătirea unui pachet de activități și de ingrediente sănătoase care să înlesnească învățarea limbilor străine.
Atât la grădiniță cât și la școală sau la cursurile de limbă germană, franceză, engleză sau chiar și de materii practice de studiu cu adulții este nevoie de o bună organizare a orelor de predare sau evaluare.
De asemenea și de activități ghidate sau instruite și pentru prepararea gustărilor servite la intervalele stabilite pentru masă, degustări cu semințe sau nuci și cu apă curată sau ceaiuri din plante aromatice, care să întărească puterile fizice și mentale pentru efortul intelectual depus pentru însușirea informațiilor atât pentru învățarea unei materii practice sau a unei limbi străine.
Am aranjat activități ce se pot face cu ingrediente naturale, dar aici menționez și recomandări importante despre oferta educațională gândită pentru tine, pe care o poți avea din confortul căminului tău sau de la birou tău, în programul de After-school al copiilor și am notat și kink-urile cu informații utile legate de concursurile în desfășurare la care poți participa tu sau un copil din familia ta.
Ingrediente sănătoase practice pentru ofertele educaționale pentru învățarea limbilor străine
În afară de empatie, bune puteri de observație și expertiză pedagogică și psihologică a dezvoltării este nevoie de experiență și de o anumită rutină pentru ca toți cei implicați să poată beneficia de activități educaționale bine planificate. Următoarele sfaturi practice vă pot ajuta să depășiți incertitudinile în pronunțarea și scrierea cuvintelor unei limbi străine. Fiecare limbă străină are specificul ei de scriere și diferențe pe partea de gramatică și de nivel fonetic sau fonologic, așadar este necesar ca pentru o bună însușire a limbilor străine să se practice audiția, scrierea și conversația.
De exemplu: Louis este foarte dibaci în formarea propozițiilor în scris, dar în practica de exprinare verbală are nevoie de mai mult exercițiu conversațional.
A învăța o limbă străină necesită timp, perseverență și răbdare, căci fructele învățării unei limbii străine nu apar adeseori foarte repede, cum mulți dintre noi poate și-ar dori! Diferența o face puterea fiecăruia de a aprofunda studiul unei limbi străine, ca de exemplu limba germană și comunicarea ei permanentă pentru mențirea vie a informațiilor dobândite!!
Curajoasa Estera
Miei mici
Micul pianist – Der kleine Pianist
Coaceți tortul
Astăzi sunt gata să-ți aduc mai aproape lecțiile de limbă germană și istorioarele pentru copii, din care se pot învăța multe cuvinte pentru îmbogățirea vocabularului.
Eu sunt calea
David și Goliat
Testul curajului - Heidi
Broasca țestoasă și basmul iepurelui
Broasca însetată
are și premiere, iar ca cireașa de pe tort să fie și mai apetisantă, am să notez aici și concursurile de desen care sunt în desfășurare în limba română, în franceză și în limba germană.
Concursul de desen „Orașul meu, orașul tău”, Biblioteca Județeană Târgoviște– competiții cu sănătate în noiembrie 2024
Concursul internațional de desen pentru copii și tineri «Salamandre» - Franța
Concurs Internațional de desen pentru copii și tineri cu participare online pe site-ul nemțesc Jugend Creativ
Participarea la astfel de competiții determină în mod activ copiii și tinerii de învețe o limbă străină și să se familiarizeze cu situații concrete de utilizare a unui vocabular de cuvinte dintr-o limbă străină.
Ofertă educațională cu ingrediente sănătoase pentru progresele făcute în aprofundare limbii engleze, franceze, germane sau ruse
Vă invităm să învățați limba engleză, franceză, rusă sau germană cu: ” Aventurile lui Bunny”
În blog-ul de pe www.5fructe.ro vă oferim 7 povestioare gata făcute pe teme de promovare lingvistică, design creativ, informații despre odihna animalelor și a oamenilor, informații educaționale despre arta culinară, despre îngrijirea corporală și capilară pentru un trup sănătos cu ingrediente sănătose, noțiuni de matematică distractivă și logică cu posibilitatea învățării numerelor în limba franceză, engleză, germană și rusă (poți vedea în „Logica fructelor”), dar și mediu – despre apă, despre anotimpuri și cum îngrijjim livezile sau despre păstrarea fructelor în sezonul rece, etc.
1. Vă oferim informații utile și produse necesare despre îngrijirea corp – produse ce le puteți comercializa direct de la producători (exemplu: semințe, nuci, siropuri, tincturi, creme, etc.), ingrediente sănătoase, nutriție prin rețete diverse prin procesul de coacere sau de fierbere a ingredientelor, dar și activități pentru copii destinate însușirii unor deprinderi de alimentație sănătoasă și toate acestea prin procedeul conversațional adaptat pentru limba germană, franceză, engleză sau rusă:
Ce alimente sunt sănătoase?
Prepararea salatei de fructe
Cum rămâne corpul meu sănătos?
Învățarea denumirii legumelor pentru gătit supă de legume
Coaceți prăjituri Dulce, sărat, picant - Ce gust are mâncarea noastră?
Simțurile noastre: Realizăm o memorie olfactivă/memorie sonoră
Igienă: Cum mă spăl pe mâini?
2. Vă familiarizăm cu denumirea animalelor și veți afla cum se spune și păsărilor în limba franceză, engleză sau germană ori rusă, după preferința educațională pe care o selectați. Nu vor fi trecute cu vederea nici animalele de la fermă și nici peștii mărilor. Joc conversațional cu bufniță – puppet și cântec despre ciocârlie (pentru îmbogățirea vocabularului fiecărui cursant în limbile străine precizate.
3. Veți beneficia de ingredientele sănătoase ce le aflăm pe paginile Sfintelor Scripturi și vă veți delecta ascultând și învățând cântece cu mesaj educațional religios și etic.
De ce avem nevoie de reguli?
Prietenia: De ce sunt prietenii atât de importanți?
Certuri și conflicte: certuri, scuze, toleranță
Religii: Ce este sărbătoarea de Crăciun cu adevărat? Cum a trăit Isus? Pregătirea tematicii în limbi străine (alegerea melodiilor, repetarea versurilor etc.) Filozofarea cu copiii: De ce nu sunt întotdeauna fericit? Ce este fericirea? Boală și moarte
4. Importanța cunoașterii noțiunilor de matematică în limbi străine și utilizarea de ingrediente sănătoare pentru însușirea noțiunilor proaspăt prezentate în limba germană, engleză, franceză sau rusă.
Cunoașterea numerelor (pronunțarea corectă, scriere, cântec cu numere până la 10 pentru o bună memorare...)
Cantitatea și numărul atribuirii: Câți ani au copiii din grupul nostru?
Creează poster cu numerele scrise de fiecare dintre participanți
Numărăm: copii, scaune, pixuri, foarfece... Găsiți forme: cerc, triunghi, pătrat
Lucrul cu rigla: Desen Aranjați articolele după mărime, mai mari și mai mici, dar și a culorilor și lipirea lor pe spațiul specificat din caiet.
5. Veți afla distracția prin răsucitoare de limbă cu ingrediente sănătoase, ca în exemplul de mai jos menționat în engleză, în germană și-n franceză.
În engleză: Yellow butter, purple jelly, red jam, black bread. Spread it thick, say it quick! Yellow butter, purple jelly, red jam, black bread. Spread it thicker, say it quicker! Yellow butter, purple jelly, red jam, black bread.
În germană: Gelbe Butter, lila Gelee, rote Marmelade, Schwarzbrot. Dick verteilen, schnell sagen! Gelbe Butter, lila Gelee, rote Marmelade, Schwarzbrot. Verteilen Sie es dicker, sagen Sie es schneller! Gelbe Butter, lila Gelee, rote Marmelade, Schwarzbrot.
În limba franceză: Beurre jaune, gelée violette, confiture rouge, pain noir. Étalez-le épais, dis-le vite! Beurre jaune, gelée violette, confiture rouge, pain noir. Étalez-le plus épais, dis-le plus vite! Beurre jaune, gelée violette, confiture rouge, pain noir.
Vă asteptăm să vă alăturați la studiu împreună cu noi și vă dorim o reușită deplină în aprofundarea informațiilor interesante din ingredientele sănătoase ale unei bune învățări ale limbilor străine!
Comentarii