Împărăteasa și pasărea Blue Jay – povestire pentru copii
Vă salut, dragi copilași! Astăzi am gândit pentru voi o povestioară despre o împărăteasă și pasărea Blue Jay (Cyanocitta cristata). Voi știți cum este pasărea Blue Jay și ce-i place să mănânce? Pasărea Bue Jay are coloritul penelor deosebit de frumos, predominant albastru cu gri negru, alb și mov, însă ceea ce îi este specific este creasta albastră sau gri închis. Pasărea Blue Jay a fost fotografiată cu alune în cioc, ceea ce mă face să înțeleg că-i plac fructele uscate.
Și pentru că v-am familiarizat cu pasărea din povestioara mea, am să vă scriu despre o familie regală care nu avea urmași. Împărăteasa îngrijorată, că nu putea oferi un moștenitor la tron, se plimba într-o zi prin grădina castelului și se tot întreba ce putea face pentru a soluționa problema.
Toți săteni din ținutul condus de soțul ei o îndrăgeau, căci familia regală era respectată datorită înțelepciunii împăratului.
Tot plimbându-se prin grădină a ajuns în dreptul celui mai falnic stejar din curtea palatului, iar acolo pe pajiștea umbrită de ramurile copacului se zbătea o pasăre mică, al cărui penaj albastru încă nu-i acoperise tot trupul. În link-urile de mai jos vă veți familiariza cu păsări pe care poate nu le-ați văzut niciodată și cu denumirea lor în limba franceză și-n engleză și cu povestea lui Ch. Andersen, Privighetoarea:
Păsările - Les oiseaux , dar și Apprendre les nom des oiseaux
Les oiseaux chantaient - păsările cântă
Privighetoarea și împăratul Chinei - Rossignol bien aimée , iar variantă limba engleză Nightingale Story - H. Christian Andersen
Împărătesa când a văzut-o a luat-o cu delicatețe în mână, a examinat-o cu atenție să vadă dacă nu este rănită și a dus-o în palatul ei pentru a o îngriji, căci a realizat că era un pui de Blue Jay.
Și-a chemat bucătăreasa și a rugat-o să-i aducă fulgi de migdale și biscuiți cu stafide, iar după ce aceasta i le-a adus a părăsit camera împărătesei cu bucurie că avea tot ceea ce-i fusese cerut.
Împărăteasa pregătise pentru micuța pasăre Blue Jay un cuib într-un coșuleț aranjat în balconul de la camera ei și-a îngrijit mica pasăre și a hrănit-o cu delicioșii fulgi de migdale, cu merișoare și cu tot ce observa că îi place să ciugulească; până ce pasărea a putut să-și ia zborul într-o bună zi, lăsând în coșul ei o pană.
Tare bucuroasă a fost împărăteasa să constate că Blue Jay-ul pe care îl îngrijise și-a luat zborul, fiind acum o pasăre puternică, frumoasă și sănătoasă, dar cel mai mult a apreciat pana aceea rămasă, căci avea să-i folosească la scrisul multelor ei scrisori.
Într-o bună zi împărăteasa a primit o scrisoare de la directoarea unui orfelinat în care i se prezenta cazul unei fetițe, care provenea dintr-o familie nobilă, dar care rămăsese printr-o întâmplare nefericită fără cei dragi.
Descrierea fetiței a captivat-o pe împărăteasă și a determinat-o să facă o vizită acelui orfelinat ca să o cunoască pe micuța Margareta.
S-au bucurat toți copilașii de prezența împărătesei la orfelinat, căci timp de o săptămână toți au fost serviți cu meniu împărătesc.
Înainte de plecare împărăteasa a cerut Margaretei o plimbare prin curtea orfelinatului, unde era amenajat un teren de joacă și acolo într-unul dintre copacii din grădină Margareta i-a arătat împărătesei un cuib în care se aflau trei puișori de Blue Jay, iar una dintre păsările Blue Jay adulte ciripea făcând cercuri de rotocoale și opridu-se în cele din urmă pe umărul împărătesei.
WOW! Surpriză mare și bucurie nespusă pentru împărateasă să revadă Blue Jay-ul de care se ocupase cu un an în urmă, iar acum avea și trei puișori minunați.
Cât despre micuța Margareta aceasta a primit titlul de prințesă a familiei regale și a organizat în cadrul acelui orfelinat o zi de recunoștință, o zi de sărbătoare pentru toți cei prezenți acolo.
Actualizat la: 11.09.2024
Comentarii