Fructele și frunzele pomului vieții, după cum scrie Apostolul Ioan în Apocalipsa - ultima carte din Sfânta Scriptură, slujesc la vindecarea Neamurilor. Despre acest pom ni se mai scrie în Apocalipsa capitolul 22 cu versetul 2,  că se află în mijlocul cetății lui Dumnezeu și că rodește douăsprezece feluri de rod, cu o rodire lunară.
Pom prin fereastra
Scriu aceste rânduri pentru toți cei care trec prin momente grele în viața lor. Știu că ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu, căci viața oamenilor nu este doar pentru valea umbrei morții – acest pământ blestemat.

Dragi cititori ai acestui blog, în rândurile de mai jos vă voi scrie versurile mamei mele - autoarea articolului 10 salate de primăvară - Floriana Iancu, care s-a născut în luna mai acum 64 de ani și a încetat din viața cu două zile după aniversarea acestei vârste, răpusă de o boală nemiloasă – cancer.

Flori

         Un singur dor

 

Un curcubeu ni s-a arătat pe bolta cerească,

E făgăduința sfântă ce stă să se adeverească.

Dragostea divină ce ne-a fost promisă

Încă de la început, de la potop încoace

Curcubeul e așezat pe cer aducere aminte,

Făgăduit de Domnul în cuvinte sfinte.

 

Cine ia aminte la acestea toate,

Când avem aicea case, mașini, palate…

Trăim în timpuri avansate,

Cu toate cele computerizate.

Cum să mai gândești la cele sfinte,

Nimic nu mai este ca mai înainte.

 

Un curcubeu ni s-a arătat.

- Ce vrei să spui cu asta?

Ești cam demodat!

Tu vii aici cu stă scris.

Ai ajuns chiar un proscris,

Nu vezi că oamenii au evoluat?!

 

Și cu toate astea, eu îți zic:

-  Isus nu a greșit.

Stă scris în Cartea Sfântă:

“Că un cuvânt din cele ce cuvântă

Nu cade pe pământ, fără a se împlini.”

 

Un singur dor mai am

Să vină într-o zi.

Curând, curând aceasta se va împlini.

 

Trandafiri pentru mama

 

Mă așez…

Mă așez pe pervazul ferestrei dinspre cer.

Privesc de aici, spre ziua de azi, spre viitor

Și mă întristez pentru ziua de ieri

Nu știu tu ce vezi, dar eu tot mai sper.

 

Când va veni Domnul meu?

Mă întreb:

Azi sau mâine sau în care zi?

Cât va mai fi, cât va mai fi?

 

Spre seară dacă stau aici

Sau dacă plec și mă întorc

Văd cum mii de stele sclipesc de acolo de sus.

Par că îmi trimit un răspuns:

- Așteaptă-L, căci curând va veni Domnul tău, Isus.

 

Un pic mă bucur,

Apoi mă înfior și mă așez

Pe genunchi și întreb:

Eu sunt bine, ai mei și toți cei dragi ai Tăi,

Spune-mi Doamne,

Să mă ridic, să zburd, s-alerg și să visez?!

Sau pe genunchi mai tare să mă așez?

 

Mă așez pe pervazul ferestrei dinpre cer

Și-Îl rog cu lacrimi să ne ierte

pentru ziua de azi, de mâine și de ieri

Și să ne crească credința în puterea Sa,

Să vină mai curând acasă să ne ia.

 

Crizanteme

Doamne…

 

Doamne, dă-mi un semn de binecuvântare

Să știu că inima îmi este curățită

Și să mă știu de tot cerul întreg iubită.

 

Apoi îmi zic cum aș putea să mă îndoiesc de asta?!

Căci Tu însuți Te-ai plecat

Să mă mângâi, căci nemângâiată eram

În ziua în care prima dată Te-am chemat.

 

Și te-ai plecat să-mi porți de grijă,

Să-mi iei durerea, suferința și năpasta.

Cine ar fi crezut că mă iubești atât de mult.

Că exiști eu nu știam,

Ba mai mult eu nu Te cunoșteam,

Dar în bunătatea Ta,

În ziua în care mi-ai arătat frumusețea cerului curat,

Chiar m-ai binecuvântat.

Petuniile mamei

Mi-ai arătat ce înseamnă a fi cu Tine, Domnul meu, Isus.

Întinde-mi Tu, Doamne și acum,

Toiagul acceptării, al iertării și-al binecuvântării.

Iartă-mă, curățește-mă și dacă nu îți cer prea mult

Iartă-ne pe toți,

Căci pentru asta ai venit, trăit, murit și înviat.

 

Las ca pozele cu flori pe care le-a îndrăgit mult și aceste poezii ale mamei să fie o mărturie plină de speranță - pentru toți aceea care se luptă cu boala, că Dumnezeu ne va da fructele pomului vieții și frunzele sale vindecătoare. La acesta să ne ajuți, Doamne!