Ne putem bucura de nutrienții și aroma fructelor de pădure consumându-le indiferent de sezon, fie rece, fie cald sub forma de ceai de fructe de pădure. Excepție fac fructele alunului și stejarului căci nu pot fi utilizate în ceai, dar beneficiile acestor fructe de pădure sunt cunoscute în terapeutică, căci de la alun avem uleiul de alune, iar fructele stejarului pot fi prăjite și măcinate, rezultând cafeau de ghindă, foarte benefică în caz de rahitism, fapt cunoscut de ceva timp (vezi „Fructele și sănătatea” - 1977, autori: ing. Gheorghe și Lidia Bădescu, Dr. Mircea Constantin și dr. Ing. Grigore Isac).
1. Afinul de pădure
Afinul de pădure este un arbust care poate ajunge până la 20 – 25 cm înălțime și este întâlnit la noi în pădurile de molid. Acesta are fructe mici, sferice de culoare albăstruie-neagră, foarte bogate în: acizi, zaharuri, minerale și vitamine (C, A și E).
Pot fi consumate în stare proaspătă sau pot fi utilizate la prepararea sucurilor naturale, afinatei, dulcețurilor și în pregătirea prăjiturilor. Afinele uscate, rămurelele și frunzele uscate sunt utilizate sub formă de ceai pentru combaterea următoarele boli: vedere slabă, diaree, dizenterie și tulburări digestive.
2. Merișorul
Merișorul, semiarbust cu înălțimi cuprinse între 12 – 25 cm, crește în pădurile de rășinoase.
Merișoarele crude au culoarea albă, iar la coacere devin roșii; sunt fructe cu formă sferică și gust acrișor – amărui (datorită conținutului de arbutină – glicozid amar).
Merișoarele pot fi consumate proaspete, în sucuri și în compoturi; iar merișoarele uscate pot fi utilizate la prepararea deserturilor și a ceaiurilor, fiind benefice în tratarea bolilor de rinichi.
3. Răchițele
Răchițele sunt semiarbuști târâtoare care se dezvoltă în zonele mlăștinoase.
Au fructe sferice, de culoare roșie-deschisă, foarte suculente și puțin acrișoare, bogate în vitamina C și se pot consuma atît proaspete cât și ca fructe uscate.
Sucurile, siropurile și limonadele pregătite din răchițele sunt indicate în stările de anemie.
4. Scorușul de munte
Scorușul de munte se găsește în pădurile de rășinoase și poate ajunge până la 12 m înălțime.
Scorușele sunt fructe sferice, ușor alungite, de culoare roșie-aprinsă, galbenă lucioasă sau portocalie când sunt coapte; cu gust amărui fiind bogate în vitamina C.
Gemurile, compoturile și ceaiul de scorușe sunt indicate pentru tratarea anemiilor și a bolilor aparatului digestiv.
5. Păducelul
Păducelul crește pe marginea pădurilor, în poieni și pe lângă garduri fiind un arbore care poate ajunge pânăla 6 m înălțime. Fructele sale poartă denumirea de gherghine și sunt de formă sferică, iar culoarea le este roșie la coacere.
Sunt bogate în vitamina C, ceea ce face ca aceste fructe să aibă gust acru – astrigent.
Fie că sunt consumate proaspete sau uscate pentru prepararea ceaiurilor, fructele păducelului (gherghinele) sunt recomandate în bolile de inimă, arterioscleroză și altele.
6. Moșmonul
Moșmonul este un arbust întâlnit în poieni sau pe marginea pădurilor și poate crește până la 5 m înălțime. Fructele sale poartă următoarele denumiri: moșmoane, născale sau scorușe nemțești.
Aceste sunt mai întâi galbene – roșiatice, după care ajung brune la coacere. Sunt fructe foarte tari în formă proaspătă, dar când vine gerul peste ele, moșmoianele devin moi, dulci și numai bune de consumat.
Foarte eficient în combaterea diareelor este compotul de moșmoane (reteță: 1 kg moșmoane, 800 g zahăr și 500 ml apă).
7. Măceșul
Măceșul, arbust foarte apreciat pentru fructele sale alungite de culoare roșie – portocalie care devin moi și dulci după căderea brumelor. Măceșul este foarte răspândit la noi în țară, fiind întâlnit în poienile de câmpie sau în zonele deluroase și poate ajunge până la 2 – 3 m.
Măceșele au un conținut mare de vitamine: C, B1, B2, P, K, fiind folosite în industria alimentară pentru prepararea jeleurilor, a pastei de măceșe și pentru extragerea vitaminei C în industria farmaceutică.
Ceaiul de măceșe este benefic în tratarea tulburărilor digestive, în afecțiunile ficatului, în constimație și colite.
8. Murul
Murul, arbust ghimpos cu tulpini târâtoare – cățărătoare ce nu depășesc 1, 5 m înălțime. Fructele lui au culoare albăstruie – negisoasă la coacere și datorită conținutului foarte mare de vitamine (A, B, C, D și P) sunt utilizate în industria farmaceutică pentru prepararea medicamentelor. Ceaiul de mure este benefic în caz de diaree, dizenterie, în răceli când există disconfort al căilor respiratorii.
9. Fragii de pădure
Fragii de pădure sunt fructe de dimensiuni mici, de culoare roșie și dulci la gust, asemănătoare căpșunilor și pot fi întâlnite în zonele de munte. Pentru consum sunt preferate proaspete datorită beneficiilor aduse omului prin conținutul lor bogat în vitamina C.
De asemenea pot fi conservate în compoturi, dulcețuri sau pot fi utilizate pentru garnisirea prăjiturilor. Ceaiul de fragi este recomandat pentru afecțiuni ale rinichilor, în gută și reumatism. Atenție: Consumul de fragi în cantități exagerate pot provoca urticarie.
10. Socul negru
Socul negru este răspândit în țara noastră în zonele atât de cîmpie, cât și la munte, pe margine pădurilor. Ajunge până la înălțimea de 6 m și are o inflorescență alb – gălbuie.
Fructe socului negru sunt de dimensiuni mici, de culoare neagră, ce cresc în ciorchine și din care se pregătesc dulcețuri, sucuri și siropuri apreciate pentru aroma specifică, precum și renumita socată. Florile uscate ale acestui arbust sunt folosite pentru prepararea ceaiului de soc benefic în sezonul rece pentru combaterea răcelii și a inflamațiilor gâtului.
De asemenea, fructele de soc sunt folosite în industria farmaceutică pentru medicamentele care sunt indicate pentru reumatism și pentru bolile digestiei.
11. Călinul
Călinul este un arbust din zonele deluroase, cu o înălțime de până la 4 m. Călinele sunt fructe de un roșu deschis și gust acrișor-amărui, gust care se diminuează după fructele de călin sunt atinse de brumă. Sunt folosite în prepararea chiselului de fructe, împreună cu mere, în cantități egale.
12. Cornul
Cornul este un arbust (înălțimi între 3 - 8 m), întâlnit pe marginea pădurilor. Are fructe roșii lunguiețe cu gust acrișor. Coarnele pot fi consumate proaspete sau se pot folosi pentru conservele de iarnă: compoturi, dulcețuri și siropuri.
De asemenea, coarnele pot fi utilizate ca fructe uscate pentru prăgătirea ceaiului de coarne foarte eficient în caz de diaree.
13. Cătina albă
Cătina albă este un arbust (1, 5 – 6 m înălțime) cu spini, ce poate fi găsit în apropierea apelor din zonele deluroase. Fructele sunt mici, ușor alungite ca formă, de culoare portocalie la coacere și cu gust acrișor.
Sunt bogate și vitamine, conțin în cantitate mare vitamina C, fapt pentru care sunt foarte indicate în tratarea răcelilor (modalitate de trastament: fructele de cătină selectate de pe rămure sunt spălate bine, apoi zdrobite și puse într-un borcan, peste care se adaugă miere de albină.
Compoziția se omogenizează și se servește dimineața și seara înainte de mesele principale, pe toată durata în care suntem afectați de gripe, guturai sau răceli). De asemenea, ceaiul de cătină este folosit pentru combaterea anemiei, a bolilor de ficat și de inimă, dar și pentru afecțiunile oculare.
14. Dracila
Dracila este un arbust la fel de ghipos ca și cătina, dar nu atinge înălțimi așa de mari ca aceasta, ci ajunge doar până la 2, 5 m înălțime. Fructele eliptice – alungite au culoare roție intens și gust acrișor.
Când sunt coapte bine sunt culese și din ele se pregătesc dulcețuri, siropuri și în mod special sunt recomandate pentru stimularea aparatului circulator (datorită conținutului de berberină, alcaloid care are efecte pozitive pentru sănătate reducând riscul de îmbătrânire prematură).
Ceaiul de drăcilă ușurează perioadele de menstruație, reducând durerile; este vitalizant în caz de epuizare fizică și combate litiaza biliară.
15. Verigariul
Verigariul (spinul cerbului) este un arbust spinos ce poate ajunge înălțimea de 2 – 3 m. Este întâlnit în zonele însorite prin păduri, pajiști, dar și în locurile umede. Fructele rotunde sunt de culoare neagră la coacere și foarte suculente.
Sunt ideale pentru siropuri (comercializat în farmacii sub denumirea de nerprun și recomandat pentru purificarea ficatului, în cazul constipației acute însoțite de mărirea ficatului, căci ceaiul din fructe uscate de verigariu este laxativ. De asemenea, este indicat în combvaterea congestiilor cerebrale și pentru mărirea secreției intestinale).
16. Dudul alb
Dudul alb (sau negru) crește în zonele de câmpie, dar și de deal unde solurile sunt fertile. Dudele albe sau negre sunt fructe dulci, care pot fi servite proaspete sau preparate în compoturi, dulcețuri și diverse siropuri. Pentru ceai se folosesc frunzele de dud uscate; este recomandat persoanelor care doresc să scape de kilogramele în plus.
17. Ienupărul
Ienupărul este întâlnit în zona pădurilor de conifere, în forma de tufișuri, fiind un arbust ce ajunge până la 3 m înălțime. Fructele sunt mici, tari și verzi în primul an, iar din al doilea an sunt moi și de culoare neagră, cu un gust dulce și miros foarte aromat.
Fructele de ienupăr sunt folosite în industria farmaceutică la prepararea medicamentelor indicate pentru boli ale rinichilor, plămânilor, în caz de reumatism și în tulburări nervoase. Fructele uscate de ienupăr sunt folosite pentru ceaiurile recomandate pentru gastrite, edeme, tulburări ale tractului urinar etc.
18. Porumbarul
Porumbarul, arbust cu înălțimi între 1 – 1, 5 m, este spinos și crește în câmpii, pe lângă pârâuri și în râpile de la noi din țară. Fructele sale ce poartă denumirea de porumbe sunt de culoare neagră – albăstruie la coacere. Porumbele sunt acrișoare, dar atinse de brumă devin mai dulci.
Pot fi servite proaspete și sunt apreciate pentru conținutul lor bogat în vitamine și nutrienți benefici pentru sănătatea omului (calciu, fier, magneziu, zinc, potasiu). Sunt folosite pentru prepararea sucurilor sau a dulcețurilor. Ceaiul de porumbe este indicat în caz de diaree, în tratarea cistitelor și al afecțiunilor la nivelul rinichilor (nefrite).
Comentarii