Crăciunul – Nașterea lui Isus Hristos
După calendarul gregorian, Sărbătoarea Crăciunului – Nașterea lui Isus Hristos este pe 25 decembrie, dar după calendarul iulian această sărbătoare este pe 7 ianuarie. Detalii despre nașterea pruncului Isus găsim în cele scrise în primele patru Evanghelii din Noul Testament ( Matei, Marcu, Luca și Ioan), unde ni se relatează că pe dealurile din împrejurimile Betleemului sub cerul întunecat al nopții, păstori își păzeau turmele după o zi plină de trudă și după o cină cu lapte proaspăt muls desigur. Nu greșesc gândind că nu aveau desigur sarmale cu nuci sau poate ratatouille din legume pregătite la cuptor, meniuri din zilele noastre, însă vestea nașterii pruncului Isus nu se limitează la decor și la meniuri.
Și în liniștea nopții un cor de îngeri au cântat și le-a făcut cunoscută nașterea lui Isus, pruncul de veacuri așteptat pentru salvarea sufletelor din robia păcatului, al suferinței și a morții.
„Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” Luca 2, 14
Bucuria păstorilor a fost mare și dorința de al vedea a fost și mai mare, căci au mers după steaua călăuzitoare pentru a I se închina.
Și magii de la răsărit au ajuns călăuziți de steaua de îngeri să se înfățișeze la palatul lui Irod și să-l caute pe pruncul rege născut de curând, dar cum nu era la palatul acestuia și-au continuat drumul urmând aceeași stea până la staulul umil din Betleem. Și aur, smirnă și tămâie au adus în dar și I s-au închinat, după care în timpul nopții îngerul Domului i-a înștiințat să meargă pe un alt drum pentru că Irod căuta să ia viața pruncului Isus.
Mânia lui Irod a fost peste măsură de mare și l-a porunca lui au fost uciși toți copilașii de parte bărbătească de la doi ani în jos din Betleem și din împrejurimile acestuia, căci așa ne este relatat în scrierile biblice și în cele istorice.
Tot din Sfânta Carte aflăm că de la aceasta cruntă ucidere a fost salvat copilul Isus, căci tot în timpul nopții un înger al Domnului a trezit pe Iosif, bărbatul Mariei și i-a spus să ducă pe pruncul Isus și pe mama lui în Egipt, unde aveau să rămână până la moartea lui Irod.
Aveam mântuire prin Isus Hristos – venit din cerurile înalte pentru noi!
Crăciun fericit!
Comentarii