10 beneficii ale consumului de smochine uscate

3 comentarii
Share:

Smochinele uscate fac parte din alimentația omului de mii și mii de ani. Cum stau însă lucrurile în România? Pe plaiurile mioritice smochinele uscate sunt mult mai populare decât smochinele proaspete. De ce oare?!

smochine uscate

Din motive ușor de priceput: cele proaspete sunt o prezență cam rară pe piață (fiind foarte delicate și perisabile), iar atunci când și pot fi văzute pe rafturile supermarketurilor te cam ustură la buzunar, fiind destul de scumpe (cel puțin în comparație cu cele uscate).

Care sunt deci beneficiile consumului de smochine uscate?

1. Îți îmbunătățește digestia

Smochinele uscate sunt o sursă foarte bogată în fibre alimentare (28 g de smochine uscate acoperă 11% din recomandarea cu privire la necesarul zilnic de fibre).

De ce ai avea nevoie de fibre? Ce faci atunci când se acumulează praful și mizeria în casă? Dai cu mătura, nu-i așa?! Același lucru îl fac și fibrele în tractul tău digestiv – ”mătură” reziduurile acumulate, aruncându-le afară din organismul tău (altfel riști să te confrunți cu fel de fel de neplăceri în planul sănătății tale).

De asemenea, bogăția de fibre recomandă smochinele uscate și pentru prevenirea și combaterea constipației.

2. Te ajută să-ți menții greutatea corporală

Universitatea Loma Linda a efectuat un studiu cu scopul evaluării efectului consumului de smochine uscate (de California) asupra colesterolului ”rău” (LDL – lipoproteine cu densitate mică). Au participat la studiu bărbați și femei cu vârsta cuprinsă între 30-75 de ani. Participanții au fost împărțiți, în mod aleatoriu, în două grupe.

smochine la pret avantajos

Participanții care făceau parte din prima grupă au inclus timp de 5 săptămâni câte 120 grame (adică circa 14 smochine, ceea ce este un număr destul de mare) de smochine uscate în dieta lor. Participanții din cealaltă grupă au continuat să servească meniul lor obișnuit.

După primele 5 săptămâni rolurile celor 2 grupe s-au inversat, iar studiul a mai continuat încă 5 săptămâni. Și care a fost rezultatul? Căci acesta ne interesează, nu-i așa?!

Cel puțin din punctul de vedere al controlului greutății rezultatul este cât se poate de interesant, în sensul că deși au servit o cantitate apreciabilă de smochine în fiecare zi (care aduceau un plus de aproximativ 300 calorii), greutatea lor corporală nu s-a modificat!

3. Te menține mai tânăr, încetenind procesele îmbătrânirii

Pentru a rămâne în viață un om are o nevoie permanentă de oxigen. Omul poate să trăiască câteva săptămâni fără mâncare, câteva zile fără de apă. Fără de aer însă omul nu poate rezista decât câteva minute.

Necazul este însă că fiecare respirație are ca efect colateral generarea de radicali liberi, niște oxidanți care, dacă se acumulează, riscă să fie scăpați de sub control, ceea ce poate să afecteze negativ celulele, grăbind astfel deteriorarea și îmbătrânirea organismului.

Oxidanții trebuie să fie combătuți cu antioxidanți. Smochinele deshidratate, la fel ca și alte fructe uscate (precum: prune uscate, caise uscate, fructe goji uscate) sunt o bună sursă de antioxidanți. Smochinele conțin polifenoli, niște antioxidanți extrem de puternici care sunt un aliat de nădejde cu organismul tău în lupta sa necontenită cu radicalii liberi.

4. Te ajută să-ți reduci riscurile de apariție a cancerului

Cancerul este un inamic feroce care face ravagii în stânga și în dreapta. Orice modalitatea care ne ajută să-l ținem la distanță este de bun augur. Conform unui studiu fructele care conțin cele mai multe fibre sunt merele, curmalele, smochinele, perele și prunele.

smochine la super pretFemeile care au consumat cele mai multe fibre au înregistrat o reducere de 34% a riscurilor de cancer la sân în comparație cu femeile care au consumat cantitatea cea mai mică de fibre.

5. Te ajută... în planul performanțelor sexuale

Anticii, mai ales grecii, atribuiau smochinelor calități de afrodiziac natural. Vei fi oare surprins să afli că există oameni care și astăzi cred același lucru?! Este adevărat? Nu este adevărat? Cine te împiedică să le încerci?! Și ce ai de pierdut?

Un lucru însă este sigur: smochinele uscate conțin magneziu, un mineral implicat în mod real în producerea de hormoni sexuali (precum androgenul și estrogenul) care au ceva control asupra libidoului. Mai mult decât atât, smochinele conțin aminoacizi care contribuie la fabricarea oxidului nitric, care are un rol important în lărgirea vaselor de sânge și creșterea fluxului de sânge către... acolo (știi tu unde!).

6. Îți menține tensiunea arterială în limite normale

În dieta omului modern greșește adeseori, incluzând prea multă sare. Și care este problema? Consumarea unor cantități mari de sodiu (Na) poate să cauzeze deficiențe de potasiu, rupând echilibrul dintre cele două elemente. Sodiul și potasiul (Na și K) funcționează împreună atât în vederea reglării echilibrului hidric al organismului, cât și în vederea normalizării ritmului cardiac.

Tulburarea echilibrului sodiu-potasiu are efecte negative și asupra funcțiilor nervoase și musculare. Smochinele uscate sunt pe de-o parte bogate în potasiu, iar de cealaltă parte sunt sărace în sodiu - ceea ce este de un real ajutor în restabilirea echilibrului dintre sodiu și potasiu.

7. Ajută la menținearea unei flore intestinale sănătoase 

Smochinele uscate conțin prebiotice (fibre care nu pot fi digerate de către organismul uman, însă care serversc drept hrană pentru bacteriile prietenoase care se află în tractul digestiv al omului).

8. Îți întărește sistemul osos

Smochinele deshidratate sunt o sursă bogată în calciu și mangan, două minerale care sunt esențiale pentru menținearea și întărirea sănătății oaselor. Conținutul ridicat în potasiu poate, la rândul său, să contracareze eliminarea calciului prin urină (cauzată de dieta bogată în sare).

Ceea ce va avea ca rezultat menținerea calciului în oase. În felul acesta se reduc,  riscurile legate de osteoporoză (o boală care afectează un număr tot mai mare de oameni, mai ales odată cu înaintarea în vârstă).

9. Te ajută să ai grijă de piele

Cine nu dorește să aibe o piele tânără, netedă și radiantă? Smochinele deshidratate conțin o bogăție de antioxidanți puternici, ceea ce te ajută să-ți păstrezi pielea netedă și tânără: acid galic - care are proprietăți antibacteriene; mangan; acid clorogenic – scade tensiunea arterială; rutin – îmbunătățește circulația sanguină și previne cheagurile de sânge.

10. Te ajută în bucătărie

Smochinele uscate pot fi consumate ca atare sau pot fi utilizate pentru prepararea unei varietăți întregi de bucate: plăcinte, budinci, prăjituri, tarte, compoturi, dulceață, gemuri, jeleuri, iaurt cu smochine.

Smochinele uscate, în combinație cu alte fructe uscate (cireșe uscate, caise uscate, fructe goji uscate, etc) și cu nucile (miez de nucă, nuci braziliene, nuci pecan) și semințele de tot felul (semințe de susan, semințe de in, semințe de dovleac, semințe de mac, etc) pot reprezenta ideea salvatoare în fața ”lupilor” flămânzi din stomacul copiilor sau a soțului tău. Tot ce trebuie să faci este să fierbi cerealele tale favorite (orez brun, fulgi de ovăz, fulgi de secară, fulgi de porumb, etc) și să arunci mixul de fructe uscate, nuci și semințe peste ele. Este atât de simplu, nu-i așa?! Iar în plus mai este și hrănitor, gustos și sănătos!

Curiozități despre smochine

Pentru vânătorii de curiozități: din toată varietatea de fructe de pe fața pământului, Biblia menționează pe nume doar 8 fructe (cel puțin așa a rezultat din căutările pe care le-am făcut eu în Biblie): strugurii, smochinele, rodiile, măslinele, merele, curmalele, migdalele și fisticul.

Campion absolut la numărul de menționări în Biblie sunt strugurii. Pe locul doi însă sunt... smochinele, totalizând un număr de 23 de menționări! De ce atâta atenție?! Studiați cu atenție, încă o dată, lista beneficiilor de mai sus și veți găsi, cel puțin în parte, răspunsul!

Precauție: consumate în cantiate mare smochinele uscate pot să cauzeze diaree.

Notă: articolul de mai sus își propune să informeze și să educe, nicidecum să înlocuiască sfatul competent al profesioniștilor care activează în sistemul de ocrotire a sănătății. Folosiți orice informație cu grijă și înțelepciune!

 

Ți-a plăcut? Ai învățat ceva nou despre smochine?! Spune-ne opinia ta adăugând un comentariu mai jos. De asemenea, nu uita, te rog, nici de prietenii tăi de pe rețelele sociale!

» Vezi oferta de FRUCTE USCATE

Smochine uscate, negătite - Valori nutriționale

Valori nutriționale pentru o porție de: 100 grame
Nume original USDA: Figs, dried, uncooked
Cod USDA: 9094

Calorii

Nutrient UM %DZR
Energie 249 kcal 12%
Calori din carbohidrați 229.9 kcal
Calorii din lipide 7.8 kcal
Calorii din proteine 11.1 kcal
Energie 1041 kJ

Carbohidrați

Nutrient UM %DZR
Carbohidrați, total 63.87 g 21%
Fibre alimentare, total 9.8 g 39%
Glucide, total 47.92 g
Sucroză 0.07 g
Glucoză (dextroză) 24.79 g
Fructoză 22.93 g
Lactoză 0 g
Maltoză 0 g
Galactoză 0.13 g
Amidon 5.07 g
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Minerale

Nutrient UM %DZR
Calciu, Ca 162 mg 16%
Fier, Fe 2.03 mg 11%
Magnesiu, Mg 68 mg 17%
Fosfor, P 67 mg 7%
Potasiu, K 680 mg 19%
Sodiu, Na 10 mg 0%
Zinc, Zn 0.55 mg 4%
Cupru, Cu 0.287 mg 14%
Mangan, Mn 0.51 mg 26%
Seleniu, Se 0.6 μg 1%

Vitamine

Nutrient UM %DZR
Vitamina C, acid ascorbic total 1.2 mg 2%
Vitamina B-1, tiamină 0.085 mg 6%
Vitamina B-2, riboflavină 0.082 mg 5%
Vitamina B-3, niacină 0.619 mg 3%
Acid pantotenic 0.434 mg 4%
Vitamina B-6 0.106 mg 5%
Folat, total 9 μg 2%
Acid folic 0 μg
Folat 9 μg
Folat, DFE 9 μg
Colină, total 15.8 mg
Betaine 0.7 mg
Vitamina B-12 0 μg 0%
Vitamina B-12, adăugată 0 μg
Vitamina A, IU 10 IU 0%
Vitamina A, RAE 0 μg
Retinol 0 μg
Caroten, beta 6 μg
Caroten, alfa 0 μg
Cryptoxanthin, beta 0 μg
Licopen 0 μg
Luteină + zeaxantină 32 μg
Vitamina E, alfa-tocopherol 0.35 mg 2%
Vitamina E, adăugată 0 mg
Tocoferol, beta 0.01 mg
Tocoferol, gama 0.37 mg
Tocoferol, delta 0.01 mg
Tocotrienol, alfa 0.03 mg
Tocotrienol, beta 0 mg
Tocotrienol, gama 0 mg
Tocotrienol, delta 0 mg
Vitamina D (D2 + D3) 0 μg
Vitamina D 0 IU 0%
Vitamina K (phylloquinone) 15.6 μg 20%
Dihydrophylloquinone 0 μg
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Lipide și acizi grași

Nutrient UM %DZR
Lipide, total 0.93 g 1%
Acizi grași saturați, total 0.144 g 1%
4:0 0 g
6:0 0 g
8:0 0 g
10:0 0 g
12:0 0 g
14:0 0.006 g
16:0 0.11 g
18:0 0.029 g
Acizi grași mononesaturați, total 0.159 g
16:1 undifferentiated 0.001 g
18:1 undifferentiated 0.158 g
20:1 0 g
22:1 undifferentiated 0 g
Acizi grași polinesaturați, total 0.345 g
18:2 undifferentiated 0.345 g
18:3 undifferentiated 0 g
18:4 0 g
20:4 undifferentiated 0 g
20:5 n-3 (EPA) 0 g
22:5 n-3 (DPA) 0 g
22:6 n-3 (DHA) 0 g
Colesterol 0 mg 0%
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Proteine și amino acizi

Nutrient UM %DZR
Proteine 3.3 g 7%
Triptofan 0.02 g
Treonină 0.085 g
Izoleucină 0.089 g
Leucină 0.128 g
Lizină 0.088 g
Metionină 0.034 g
Cisteină 0.036 g
Fenilalanină 0.076 g
Tirozină 0.041 g
Valină 0.122 g
Arginină 0.077 g
Histidină 0.037 g
Alanină 0.134 g
Acid aspartic 0.645 g
Acid glutamic 0.295 g
Glicină 0.108 g
Prolină 0.61 g
Serină 0.128 g
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Alte informații

Nutrient UM %DZR
Apă 30.05 g
Cenușă 1.86 g
Alcool, etilic 0 g
Cafeină 0 mg
Teobromină 0 mg

Note

  • Sursa valorilor nutriționale: USDA National Nutrient Database for Standard Reference (SR-28)
  • Procentele pentru doza zilnică recomandată (%DZR) sunt pentru adulți sau copii cu vârsta mai mare sau egală cu 4 ani și se bazează pe o dietă de referință de 2000 de calorii. Valorile tale zilnice pot fi diferite, putând fi mai mici sau mai mari în funcție de nevoile tale individuale.

Bibliografie: