Atunci când ne aflăm în România se poate să uităm că suntem pe teritoriul unei țări bogate, cu toate că ceea ce este bogăție pentru unii dintre noi, nu înseamnă nimic pentru alții. Însă există bogății ale naturii create de Dumnezeu și ele se găsesc și-n țara noastră.

Iată că nu ne lipsesc nici plantele medicinale!

Când eram copil îmi plăcea să adun mușețel de pe pajiștile din apropierea casei bunicilor mei, iar acum las ca această pasiune să încolțească și-n inima micuței mele, arătându-i cât de bine este să ai casa pregătită de iarnă, iar din cămară să nu lipsească niciodată plantele medicinale.

Este grozav să le prezinți copiilor florile plantelor medicinale și beneficiile fiecăreia dintre ele pentru sănătatea oamenilor. Așa că voi face și de data aceasta o incursiune în lumea plantelor medicinale din patria noastră și sper să fie de folos tuturor celor ce vor parcurge cele scrise.

 

1. Coada șoricelului

Știu că această denumire de plantă vă face să zâmbiți sau chiar să râdeți, dar să știți că nu e "o supă din cuie de lemn" ca-n una din povestirile lui Andersen, ci chiar este o plantă medicinală autentică, autohtonă.

ceai de coada şoricelului

Cu siguranță ne este cunoscută inflorescența ei albă, căci o putem vedea cum crește pe marginea drumurilor și pe locuri necultivate din zona de câmpie sau în zona subcarpatică.

Coada șoricelului cunoaște și alte denumiri, precum: alunele (în Banat) sau sorocină (în alte părți ale țării).

De la ea se folosește tulpina cu frunze și florile (Flores Millefolii) – culese la amiază și puse la uscat pentru a fi întrebuințate la ceaiuri. Uscarea se face la umbră în aer liber sau în încăperi special amenajate cu rame acoperite cu hârtie. Frunzele proaspete de coada-șoricelului se pot folosi și la salatele de verdețuri sau la condimentarea chifteluțelor de cartofi.

Substanțe conținute de coada șoricelului

Coada șoricelului are prorprietăți puternic antiseptice, asemenea celor ale mușețelului, datorită conținutului bogat în: azulenă (camazulenă) - hidrocarbură existentă în uleiul său volatil, linolen, pinen, achileină, acizi organici, borneol, alcool etilic și metilic, substanțe minerale, camfor, gluide, flavonoizi, proteine, sitosterol, etc.

Beneficii și întrebuințări ale ceaiului de coada șoricelului

Ceaiul de coada șoricelului se recomandă:

  • intern: în diferite afecțiuni ale stomacului, intestinelor (exemplu: enterocolite, gastrite, lipsa poftei de mâncare, etc.), ale ficatului (infuzia de coada șoricelului stimulează secreția biliară, având o acțiune antiseptică biliară), ale rinichilor (colici renale), ale inimii (coada șoricelului ajută în afecțiuni circulatorii și se recomandă în cardiopatie ischemică), ale plămânilor (pentru tratamentul cancerului de plămâni se beau ceai de coada-șoricelului și obligeană, dimineața și seara, înainte de a consuma alimente) și ale măduvei osoase (coada-șoricelului stimulează reînnoirea sângelui și are o acțiune benefică chiar și la nivelul măduvei osoase).

    De asemenea consumul de ceai de coada-șoricelului este indicat în calmarea durerilor abdominale și rectale (provocate de hemoroizi) și pentru tratarea afecțiunilor din sfera aparatului genital al femei (exemplu: în caz de cancer uterin se beau 4 căni de ceai pe zi).

  • Extern: Băile la șezut cu ceai de coada-șoricelului vindecă anexitele și reduce disconfortul provocat de existența fibromului uterin sau al hemoroizilor.

    Coada-șoricelului intră în componența diverselor alifii și tincturi benefice pentru vindecarea afecțiunilor pielii: eczeme, ulcere varicoase, plăgi supurate, etc.

 

2. Coada calului

Interesantă denumire!!!

Există în lumea plantelor medicinale un trio - așa îmi place să-l numesc, anume: trioul cozilor (coada-șoricelului, coada calului și coada racului).

ceai de coada şoricelului

Coada calului (Equisetum arvense – Familia Equisetaceae) este o plantă perenă, căreia îi plac locurile argiloase și umede. În unele zone ale țării, coada calului este denumită: brăduleț, barba-ursului, barba-sasului, coada iepii, iarbă-de-cositor, părul-porcului sau codîie.

Substanțele conținute de coada-calului

De la coada calului se folosește întreaga plantă, fără rădăcină, Herba Equiseti – care conține: o saponină, equisetanine, săruri de potasiu, bioxid de siliciu, compuși flavonici, ulei volatil, substanțe amare, acid salicilic, magneziu, calciu, sodiu, etc.

Beneficii și întebuințări ale ceaiului de coada-calului

În medicină, coada-calului cunoaște multe întrebuințări, datorită conținutului ei bogat în acizi și săruri minerale, așadar este recomandat celor care suferă de anemie sau convalescență să consume ceaiul de coada calului sau 1 – 2 g /zi de pulbere de coada calului.

Ceaiul de coada calului - știm de la străbuni - este bun pentru eliminarea pietrelor de la rinichi. Medicii recomandă ceaiul de coada calului în caz de: insuficiență cardiacă, reumatism, gută, diaree, tuberculoză, ulcer gastrointestinal, bronșite (saponinele pe care le conține coada calului ajută la calmarea tusei), etc.

Extern: Băile de șezut cu ceai de coada-calului rece, terciul din coada calului sau compresele cu ceai rece sunt eficiente în caz de hemoroizi, herpes genital și infecții urinare.

De asemenea ceaiul de coada-calului este un bun dezinfectant în afecțiuni ale pielii la nivelul membrelor inferioare: panarițiu, răni, eczeme etc.

 

3. Ceaiul de salvie

Popular, cunoscută sub denumirile jaleşul-de-grădină sau jaleş, salvia este o plantă medicinată ce poate atinge 80 cm înălţime, cu flori albastre - violet, cu frunze dinţate fin şi puternic aromate, puţin amare la gust. Atât frunzele cât şi vârfurile florale sunt recoltate pentru ceaiuri.

salvie

Substanţe conţinute de salvie

Salvia conţine: ulei volatil, sabinol, taninuri, principii amare, camfor, acetat de linalil, săruri de potasiu, substanţe estrogene, glicozide, răşini, polifenoli, etc.

Beneficii şi întrebuinţări ale ceaiului de salvie

Ceaiul de salvie este:

  • remarcabil datorită efectului antisudorific pronunţat; împreună cu lavanda ajută la remedierea transpiraţiilor nocturne, fiind recomandată în scopul acesta chiar şi suferinzilor de TBC, dar nu femeilor care alăptează pentru că salvia diminuează producţia de lapte..

  • recomandat de dr. Doru Laza în dischinezii biliare (stimulează secreţia de bilă a ficatului), în bronşite cronice, în colite (ajută la eliminarea gazelor intestinale), în combatere diabetului zaharat, în reumatism, varice şi vaginită atrofică.

  • un excelent remediu natural de calmare a sistemului nervos (băile la şezut în ceai de salvie sunt reconfortante pentru organism – 2 pumni de frunze de salvie se lasă la macerat timp de 12 ore, se dă în clocot, apoi se pune în apa de baie);

  • eficient în afecţiuni ale măduvei spinării şi ale pielii,

  • bun calmant al durerilor abdominale;

  • ajută împotriva infecţiilor mucoaselor (amigdalite, gingivite, faringite, etc.);

  • puternic fortificator al organismului, prevenind infarctul şi paraliziile.

Mod de preparare a ceaiului de salvie

Un pliculeţ de ceai (sau o linguriţă de plantă mărunţită) de salvie se pune la fiert în 250 ml de apă deja clocotită. Se lasă la răcit câteva minute, după care se îndepărtează pliculeţul sau se strecoară prin sită dacă s-a ales varianta de o linguriţă de plantă murunţită. Se beau 2-3 căni de ceai de salvie în cursul zilei.

 

4. Ceaiul de soc

De la soc (Sambucus nigra L.- Fa milia Caprifoliaceae, arbore ce creşte prin grădini, pe lângă garduri sau pe marginea păduricilor de la câmpie, deal sau în zona subcarpatică) se folosesc frumoasele lui flori (Flores Sambuci), care cresc în mănunchiuri de culoare alb – gălbuie; coaja şi fructele (Fructus Sambuci) în diferite boli sau ca materie primă pentru prepararea delicateselor culinare: dulceţuri, siropuri, marmelade.

soc

Substanţe conţinute de florile de soc

Florile de soc se adună în mai – iunie şi se păstrează pentru uscare, la umbră, în incăperi special amenajate. După uscare sunt folosite la ceaiuri cu beneficii multiple pentru organism, datorită conţinutului lor bogat în: tanin, saponine, ulei volatil, mucilagii, colină, rutină, sambunigrină, etc. Fructele conţine antociani, vitaminele A şi C, iar în scoarţă (tanin, rezină, acid valerianic).

 

Beneficii şi utilizări ale ceaiului de soc

Ceaiul de soc este benefic intern în:

  • răceală sau în tratarea gripei, datorită acţiunii sudorifice şi de stimulare a rezistenţei organismului.

  • combaterea reumatismului, a gutei şi a bolilor de rinichi sau de vezică, stimulând producţia de diureză;

  • supleţea siluetei! Ceaiul de soc sau siropul din fructele de soc sunt excelente remediii naturale benefie în lupta împotriva obezităţii.

  • Extern: Cataplasmele sau băile la şezut cu ceai de flori de soc sunt recomandate în tratarea furunculelor, arsurilor, abceselor, etc. - datorită acţiunii de fluidificare a puroiului şi de calmare a durerilor, făcând să dea înapoi umflăturile şi grăbind cicatrizarea rănilor
     

Mod de preparare a ceaiului de soc

Ceaiul de soc se prepare prin infuzare a 1-2 linguriţe de flori sau a unui plicueţ de ceai de soc la 250 ml de apă. Se beau 3-4 căni pe zi.

Atenţionare!

A nu se confunda socul şi fructele lui cu fructele de boz (Sambucus ebulus) care sunt toxice!

 

5. Ceaiul de sunătoare

Pojarnița, după cum este denumită popular sunătoarea (Hypericum perforatum, Familia Hypericacae), plantă ce atinge 60 de cm înălțime, se remarcă prin coloritul galben al florilor ei, dar și prin puterea de crește mai peste tot prin câmpii și dumbrăvi, pe dealurile cu iarbă deasă sau prin poienițele din păduri.

sunătoare

Calitatea ceaiul de sunătoare, a tincturilor, a cremelor sau a unguentelor este dată de păstrarea în condiții adecvate de uscare și de respectarea perioadei de recoltare a plantei. De la sunătoare se recoltează frunzele și tulpina fără partea lemnoasă și florile – Flores hyperici - în lunile iunie - iulie, dacă sunt culese mai târziu coloritul florilor devine roșiatic în timpul uscării, astfel sunătoarea își pierde din proprietăți și nu mai poate fi folosită.

 

Substanțe conținute de sunătoare

Sunătoare are un conținut mare de substanțe active, precum: hiperină, flavonoizi, caroten, colină, acizi ascorbic, valerianic, nicotinic, hiperforină, etc.

 

Beneficii și utilizări ale ceaiului de sunătoarea

Datorită conținutului de hipericinei și a hiposforinei, ceaiul de sunătoare acționează ca antidepresiv (efectele sunt vizibile abia după 3 săptămâni). Este recomandat în tratamentul hepatitelor acute, în afecțiuni ale stomacului (ulcer gastric, colite cronice, etc.) și în afecțiuni ale pielii (arsuri, răni, contuzii etc.- benefic pentru vindecarea acestora fiind chiar și uleiul de sunătoare).

 

Mod de preparare a ceaiului de sunătoarea

Se infuzează un pliculeț de ceai de sunătoare în 250 de ml de apă clocotită. Se lasă câteva minute la răcit și se beau 2-3 căni /zi, cu înghițituri mici pentru o mai bună absorție. În caz de depresie ceaiul de sunătoare se consumă pe o durată de cel puțin 3 săptămâni.

 

Atenționare!

Trebuie evitată expunerea la soare pe toată perioda în care se consumă ceaiul de sunătoare, datorită hipericinei pe care aceasta le conține și care are efecte fotosensibilizante.

Consultați medul de familie cu privire la consumul de sunătoare, dacă utilizați în același timp și medicamente.

Bibliografie:
 
Farmacia verde, Editat de COOP, 1989.
Îndrumar profilactic şi terapeutic de medicină naturistă, Dr. Doru Laza, Editura Păzitorul Adevărului, 2000.
Incursiune în fitoterapie, Valentin Nădăşan, Editura viaţă şi sănătate, 2014