Cu siguranță știm că, dacă nu ar fi existat mirodeniile, aurul, rășinile aromate, fildeșul, pietrele prețioase și lemnul prețios, poate că Orientul nu ar fi fost atât de cunoscut.

mirodenii

Printre primele informații cu privire la comerțul cu mirodenii le găsim în inscripțiile de pe vreme reginei egiptene Hatșepsut (1520 -1505 î.e.n).

Aceste mirodenii treceau prin multe mâini înainte ca să ajungă în Europa, la un preț foarte mare, căci de la indieni erau cumpărate de arabii comercianți care le vindeau apoi egiptenilor, după care ajungau în sfârșit să fie cumpărate de către europeni.

Astfel s-a dorit găsirea unui alt drum spre patria mirodeniilor, spre India și cel care a soluționat această problemă a fost portughezul Vasco da Gama, în 1498 călătorind prin Oceanul Atlantic, sudul Africii, portul Zanzibar, Oceanul Indian și India, cu escale în portul Zanzibar și insula Socotra. Desigur acest drum a fost în folosul portughezilor și astfel mirodeniile au ajuns în Europa pe acest drum cu un preț mai mic decât cele obținut pe vechiul drum. De asemenea descoperirea a noi pământuri, dar și dezvoltarea științei botanicii au făcut ca noi plante aromatice să fie cunoscute și utilizate.

Dintre aromele Indiei, cuișoarele și scorțișoara sunt printre condimentele folosite încă din antichitate, având mare căutare în Babilon, Grecia, Roma, China și în multe alte țări. Prinții locali ai insulelor Moluce și Sonde dețineau monopolul comerțului cu aceste mirodenii, păstrând în secret cultura arborelui de cuișoare și interzicând scoaterea din țară a semințelor și puieților. În cele din urmă francezii și englezii au reușit până la urmă să obțină semințe și să înființeze plantații cu arbore de cuișoare în insula Réunion, Peninsula Malacca, Madagascar și Tanzania.¹

 

Scorțișoara - ce este?

De asemenea, scorțișoara (Cinnamomum zeylanica, familia Lauraceae) este un condiment apreciat atât pentru aromă, cât și pentru beneficiile pe care le aduce organismului, din punct de vedere medical.

Scorțișorul este un copac exotic, scortisoaraînalt de 10 -15 m, cu frunze mereu verzi și oval – ascuțite care persistă mai mulți ani pe ramuri. Scorțișoara care se comercializează se obține în urma procedurilor de tăiere, de decojire și de uscare a ramurilor tinere ale scorțișorului.

După ce coaja ramurilor se usucă până devine de culoare cărămizie – roșiatică, urmează procedura de măcinare obținându-se scorțișoara măcinată care este ambalată în recipiente cu gramaje diferite.

Scorțișoara măcinată este bogată în nutrienți: minerale (calciu, mangan, fier etc.), fibre, acetat cinamic care reduce vâscozitatea trombocitelor.³

 

Scorțișoara - beneficii și utilizări

1. Stimulantă a circulației sanguine

Datorită conținutului de acetat cinamic, scorțișoara are proprietăți de stimulare a circulației sanguine, reducând vâscozitate trombocitelor.

2. Inhibator al bacteriilor

Scorțișoara are proprietăți anti-microbiene, luptând împotriva fungilor, a streptococilor, și chiar oprind înmulțirea candidozelor.

3. Aromoterapie – stimularea și relaxarea sistemului nervos

Amestecați 200 ml de ulei de măsline cu un vârf de linguriță cu scorțișoară măcinată și lăsați ca mirosul să fie ambientul camerei în care lucrați și veți observa că vă veți simți mult mai în formă, îndeplinindu-vă activitățile cu mai multă ușurință, mai ales sarcinile legate de atenție, în mod special pentru cei care suferă de anxietate.

4. Îmbunătățește digestia și ajută la slăbit

Scorțișoara reduce glicemia cu 20% și colesterolul, diminuând totodată și senzația de „gol în stomac”. Excelent de hrănitoare sunt budincile din orez, mere și scorțișoară măcinată sau tradiționalul orez cu scorțișoară pe care ni-l servea bunica când eram copii.

5. Întărește sistemul imunitar

Scorțișoara oferă multiple beneficii pentru sănătatea organismului uman, fiind un puternic antioxidat în comparație cu alte mirodenii: lemn dulce, nucușoară, ghimbir, vanilie și altele.

 

Cuișoarele - ce sunt?

Cuișoarele - bobocii florali ai arborelui de cuișoare (Eugenia caryophyllata, familia Myrtaceae) recoltați înainte de cuisoareînflorire; acestea sunt foarte bogate în uleiuri cu miros puternic (eugenol, tanini, flavonoide și altele).

Arborele de cuișoare poate atinge înălțimi cuprinse între 10 – 20 m, cu frunze mereu verzi, ajung să aibă bulbi florali abia după 20 de ani de la plantare și apoi timp de încă 50 de ani sunt fertili.²

 

Cuișoarele - beneficii și utilizări

1. Proprietăți antiinflamatoare

Eugenolul din cuișoare este un ulei cu miros puternic și cu proprietăți antiinflamatoare, folosit în industria farmaceutică la prepararea medicamentelor folosite pentru tratarea afecțiunilor stomacului și ale intestinelor.

2. Calmează durerile dentare

Uleiul de cuișoare împrospătează respirația și este benefic pentru reducerea simptomelor inflamațiilor dentare (5 picături la 250 ml apă călduță - gargară) și ale articulațiilor, pentru acestea dizolvându-se în apa de baie 10 picături, se constată o reducere semnificativă a inflamațiilor.

3. Ajută la vindecarea afecțiunilor pielii

Uleiul de cuișoare (5 picături), folosit împreună cu uleiul de măsline (200 ml), sunt benefice pentru a reda elasticitate pielii afectate de vergituri; extompează vânătăile și hidratează pielea uscată.

4. Luptă împotriva bacteriilor și virușilor

În viroze respiratorii și gripă, uleiul de cuișoare poate fi folosit ca aromoterapie: infalații cu ulei de cuișoare pentru orespirație ușoară (se pregătește un ceai de mușețel în care se pun 10 picături de ulei de cuișoare și timp de 15 minute se fac respirații profunde cu fața deasupra vasului în care am pregătit ceaiul. Pentru a mări eficiența procedurii inhalației se aplică un prosop pe capul celui care face procedura).

5. Parfumul uleiului de cuișoare ajută la îndepărtarea oboselii și a stresului

Folosit în masaj, uleiul de cuișoare împreună cu ulei de măsline sau de migdale este un remediu excelent pentru relaxare. În special pentru bărbați mirosul plăcut al uleiului de cuișoare are efect afrodisiac.

6. Condimentează preparatele culinare

Cuișoarele sunt folosite atât pentru aromatizarea gemurilor și a deserturilor rafinate (gem de corcodușe cu aromă de cuișoare, ciocolată și înghețată cu aromă de cuișoare, etc.), dar și pentru condimentarea supelor sau a diverselor mâncăruri din legume. Acest condiment trebuie adăugat în ultima fază a preparării rețetelor culinare și întotdeauna cuișoarele trebuie proaspăt râșnite înainte de utilizate.

Atenționări

  • Se folosesc doar cantități mici din acest condiment; cuișoarele în cantități mari pot provoca iritații gastrice!

  • Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite utilizarea cuișoarelor!

Bibliografie:

¹ Vintilă Slonovschi, Plante cunoscute și totuși... necunoscute, Editura Ceres, 1984.

² Cuişoare (Eugenia caryophyllata) - beneficii şi proprietăţi

³ Școrțișoara