Există piper de mai multe culori, anume: piper alb boabe, piper negru boabe sau măcinat, piper roșu boabe sau piper verde boabe sau măcinat.

piper

Aromele Indiei au fost cunoscute și utilizate încă din vremuri îndepărtate și au ajuns să fie apreciate și în bucătăria românească, fiind a adevărată artă utilizarea lor. Interesantă este evoluția numelui de la origine până a ajuns la noi: indienii îi spuneau „pipali”; perși care l-au luat de la ei, i-au schimbat puțin numele în „pippari”; grecii și romanii i-au spus „piperi”, iar la noi a ajuns sub numele de „piper”.

 

Piper negru

Piperul negru (Piper nigrum – fam. Piperaceae) este originar din India (coasta Malabar), este o liană lemnoasă, subțire, lungă de 10 - 15 m, cu un fel de cârcei (rădăcini adventive fixatoare) la noduri cu ajutorul cărora se agață de plantele din jur.

piper negru boabe

Frunzele, ovale și cu marginea întreagă, sunt așezate de o parte și de alta a tulpinii, la niveluri diferite, iar florile stau în ciorchini lungi de 5 – 10 cm opuse frunzelor.

Fructul este o drupă și se culege înainte de maturitate, înnegrindu-se.

 

Beneficii ale consumului de piper boabe

  1. Piperul negru boabe este utilizat în prepararea murăturilor.

  2. Piperul negru măcinat, fiind mai fin, se folosește pentru condimentarea diverselor preparate culinare (sosuri, supe, pateuri cu carne, droburi etc. ), aroma sa picantă oferind un gust deosebit prețuit în bucătăriile universale, ba mai mult chiar fiind considerat un condiment rafinat și utilizat în bucătaria cezarilor Imperiului Roman.

  3. Piperul alb (fiind mai fin la gust se folosește la salate sosuri albe și brânzeturi), piperul verde, roșu sau negru (pentru murături și pentru condimentarea mâncărurilor cu carne), boabe sau măcinat conțin alcaloidul peperina și alte uleiuri esențiale (care se găsesc doar în fruct) fac ca acesta să fie recomandat ca stomahic (substanță care face bine stomacului, favorizând digestia gastrică). Excelente sunt sărmăluțele fie cu carne, fie de post (cu ciuperci sau granule de soia) în compoziția cărora se adăugă puțin piper negru măcinat.

  4. Piperul negru te ajută să combați radicalii liberi datorită antioxidanților puternici pe care îi conține. În același timp acesta are și efecte antibacteriene - un alt mod prin care acest condiment minunat promoveaza sănatatea tractului digestiv.
  5. Te ajută să-ți menții sub control greutatea corporală - piperul negru conține anumite substanțe care stimulează descompunerea celulelor adipoase, ajutându-te astfel să-ți mențini  talia cât mai subțire.

Condimente, piper negru - Valori nutriționale

Valori nutriționale pentru o porție de: 100 grame
Denumire științifică: Piper nigrum
Nume original USDA: Spices, pepper, black
Cod USDA: 2030

Calorii

Nutrient UM %DZR
Energie 251 kcal 13%
Calori din carbohidrați 204.6 kcal
Calorii din lipide 27.3 kcal
Calorii din proteine 19 kcal
Energie 1050 kJ

Carbohidrați

Nutrient UM %DZR
Carbohidrați, total 63.95 g 21%
Fibre alimentare, total 25.3 g 101%
Glucide, total 0.64 g
Sucroză 0.02 g
Glucoză (dextroză) 0.24 g
Fructoză 0.23 g
Lactoză 0 g
Maltoză 0 g
Galactoză 0.15 g
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Minerale

Nutrient UM %DZR
Calciu, Ca 443 mg 44%
Fier, Fe 9.71 mg 54%
Magnesiu, Mg 171 mg 43%
Fosfor, P 158 mg 16%
Potasiu, K 1329 mg 38%
Sodiu, Na 20 mg 1%
Zinc, Zn 1.19 mg 8%
Cupru, Cu 1.33 mg 67%
Mangan, Mn 12.753 mg 638%
Seleniu, Se 4.9 μg 7%
Fluor, F 34.2 μg

Vitamine

Nutrient UM %DZR
Vitamina C, acid ascorbic total 0 mg 0%
Vitamina B-1, tiamină 0.108 mg 7%
Vitamina B-2, riboflavină 0.18 mg 11%
Vitamina B-3, niacină 1.143 mg 6%
Acid pantotenic 1.399 mg 14%
Vitamina B-6 0.291 mg 15%
Folat, total 17 μg 4%
Acid folic 0 μg
Folat 17 μg
Folat, DFE 17 μg
Colină, total 11.3 mg
Betaine 8.9 mg
Vitamina B-12 0 μg 0%
Vitamina B-12, adăugată 0 μg
Vitamina A, IU 547 IU 11%
Vitamina A, RAE 27 μg
Retinol 0 μg
Caroten, beta 310 μg
Caroten, alfa 12 μg
Cryptoxanthin, beta 25 μg
Licopen 20 μg
Luteină + zeaxantină 454 μg
Vitamina E, alfa-tocopherol 1.04 mg 5%
Vitamina E, adăugată 0 mg
Tocoferol, beta 0 mg
Tocoferol, gama 6.56 mg
Tocoferol, delta 0 mg
Tocotrienol, alfa 0.85 mg
Tocotrienol, beta 0 mg
Tocotrienol, gama 0 mg
Tocotrienol, delta 0 mg
Vitamina D (D2 + D3) 0 μg
Vitamina D 0 IU 0%
Vitamina K (phylloquinone) 163.7 μg 205%
Dihydrophylloquinone 0 μg
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Lipide și acizi grași

Nutrient UM %DZR
Lipide, total 3.26 g 5%
Acizi grași saturați, total 1.392 g 7%
4:0 0 g
6:0 0.012 g
8:0 0.102 g
10:0 0.036 g
12:0 0.093 g
13:0 0 g
14:0 0.03 g
15:0 0 g
16:0 0.533 g
17:0 0 g
18:0 0.327 g
20:0 0 g
22:0 0 g
24:0 0 g
Acizi grași mononesaturați, total 0.739 g
14:1 0.016 g
15:1 0 g
16:1 undifferentiated 0.077 g
17:1 0 g
18:1 undifferentiated 0.647 g
18:1 c 0.647 g
18:1 t 0 g
20:1 0 g
22:1 undifferentiated 0 g
24:1 c 0 g
Acizi grași polinesaturați, total 0.998 g
18:2 undifferentiated 0.694 g
18:3 undifferentiated 0.152 g
18:3 n-3 c,c,c (ALA) 0.152 g
18:3 n-6 c,c,c 0 g
18:4 0 g
20:2 n-6 c,c 0 g
20:3 undifferentiated 0.152 g
20:4 undifferentiated 0 g
20:5 n-3 (EPA) 0 g
22:5 n-3 (DPA) 0 g
22:6 n-3 (DHA) 0 g
Acizi grași trans, total 0 g
Acizi grași trans trans-monoenoic, total 0 g
Colesterol 0 mg 0%
Fitosteroli 92 mg
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Proteine și amino acizi

Nutrient UM %DZR
Proteine 10.39 g 21%
Triptofan 0.058 g
Treonină 0.244 g
Izoleucină 0.366 g
Leucină 1.014 g
Lizină 0.244 g
Metionină 0.096 g
Cisteină 0.138 g
Fenilalanină 0.446 g
Tirozină 0.483 g
Valină 0.547 g
Arginină 0.308 g
Histidină 0.159 g
Alanină 0.616 g
Acid aspartic 1.413 g
Acid glutamic 1.413 g
Glicină 0.441 g
Prolină 1.413 g
Serină 0.409 g
Hidroxiprolină 0 g
+ mai multe detalii- mai puține detalii

Alte informații

Nutrient UM %DZR
Apă 12.46 g
Cenușă 4.49 g
Alcool, etilic 0 g
Cafeină 0 mg
Teobromină 0 mg

Note

  • Sursa valorilor nutriționale: USDA National Nutrient Database for Standard Reference (SR-28)
  • Procentele pentru doza zilnică recomandată (%DZR) sunt pentru adulți sau copii cu vârsta mai mare sau egală cu 4 ani și se bazează pe o dietă de referință de 2000 de calorii. Valorile tale zilnice pot fi diferite, putând fi mai mici sau mai mari în funcție de nevoile tale individuale.

Bibliografie:

¹ Vintilă Slonovschi, Plante cunoscute și totuși...necunoscute, Editura Ceres, 1984

2 Black pepper