Fructe uscate exotice – beneficii și proprietăți

Fructele uscate exotice reprezintă o prețioasă sursă de vitamine în perioada anotimpului rece chiar și într-o ceașcă de ceai. Voi trata cele mai comune fructe tropicale și mediteraneene din alimentația noastră: lămâiul și portocalul.

Lămâiele

Lămâiul (Citrus Limon, din familia botanică Rutaceae) este originar din India, cunoscut din cărțile vedice sub numele de “nimbuka”. Arabii l-au preluat și l-au denumit “limun”, găsindu-și o a doua patrie în partea sudică a Mediteranei, iar în Europa a pătruns abia pe la mijlocul secolului al XV-lea.

Recomandările terapeutice ale lămâiului sunt impresionante, căci de la acest fruct exotic poate fi utilizată atât pulpa fructului pentru suc (limonadă sau în combinație cu alte fructe), cât și coaja (în uz intern: folosit pentru aromă - la preparatea prăjiturilor sau ca fruct uscat în pliculețele din ceaiul de lămâie și extern: în cosmetică, pentru prepararea uleiului esențial sau a acidului citric).

Ce conțin lămâiele?

Lămâile conțin 86 – 88% apă. Dintre acizii organici: acidul citric, acidul malic, citrat de calciu și de potasiu. Conținutul în proteine este redus 0, 5 g / 100 g lămâie; la fel ca și cel în hidrați de carbon 5g/100 g lămâie.

Dintre sărurile minerale, lămâile conțin la 100 de g următoarele: sodiu 2 mg, potasiu în proporție de 95 mg, calciu 7 mg, fier 0, 3 mg; iar dintre oligoelemente: siliciu, mangan, cupru etc. De asemenea, lămâile conțin vitamine (B1, B2, B3, A, PP, dar în primul rând vitamina C în proporție de 40 – 50 mg la 100 g pulpă de lămâie).

Și coaja de lămâie are un conținut bogat de ulei volatil alcătuit din: terpene (clasă de hidrocarburi naturale lichide, cu miros plăcut, care se găsesc în diverse uleiuri eterice: limonen, pinene, felandren, sesquiterpene etc.), linalol (lichid galben folosit ca ingredient în cosmetice), acetat de linalil, citronelol, citrol, aldehide și altele.

Toate acestea le putem savura pe timp de vară consumând o limonadă răcoritoare sau în sezonul rece bând o cană de ceai de lămâie care ne îmbie cu mirosul plăcut ce se răspândește din aburii ceaiului cald.

Recomandări terapeutice ale lămâielor

Intern: Este știut că în trecutul îndepărtat, marinarii sufereau de o boală numită scorbut provocată de lipsa vitaminei C. De aici și denumirea de „acid ascorbic” dată vitaminei C. Această vitamină joacă un rol important în vindecarea fracturilor prin fixarea calciului, în tulburări de circulație și în special în prevenirea fragilității capilarelor, în hemoragiile subcutanate (care se fac sub piele) și în hemoragiile gingiilor. Carența în vitamina C duce la insuficiențe corticosuprarenale, astfel încât consumul de lămâie mărește capacitatea de apărare a organismului în bolile infecțioase.

Datorită uleiului volatil, lămâile au proprietăți bactericide, putând fi utilizate în infecții digestive și respiratorii.

Efecte bune se obțin în afecțiuni hepatice, atât în refacerea parenchimului hepatic (în hepatite și chiar în preciroză), ca și pentru calmarea crizelor acute hepato – biliare.

Contrar unor păreri răspândite că ar mări aciditatea (prin narele conținut de acid citric și gustul de acid) și deci că ar fi contraindicată în hiperaciditate, ulcer gastric și duodenal, lămâia are o reacție bazică puternică, căci acidul citric este oxidat în cursul digestiei și prin reacțiile din tubul digestiv se ajunge la carbonat și bicarbonat de calciu. Prin aceasta lămâile sunt alcalinizante gastrice în gastrite hiperacide, ulcer gastric și duodenal.

Valoarea lămâilor nu constă doar în aportul de vitamina C, dar și în acid citric care joacă un rol important în metabolismul celular, respect în ciclul lui Krebs (un ciclu de reacții chimice, care este folosit de către toate organismele aerobe pentru a genera energie. Reacțiile ciclului acidului citric au fost stabilite în 1930 de către laureații Premiului Nobel Albert Szent-Györgyi și Hans Adolf Krebs).

Lămâile au multiple efecte și în afecțiunile aparatului circulator. Tonice cardiace, ele sunt active în scleroza arterelor cărora le redă elasticitatea, ducând și la scăderea concentrației de colesterol, deci indicate în arterioscleroză și hipercolesterolemie. Destul de remarcabile sunt și proprietățile hipotensive ale lămâilor.

Consumul de ceai de lămâie este indicat în:

• afecțiuni vasculare (varice, flebite etc.);

• hemoragii digestive în care apar scaune cu melenă (stare patologică constând în eliminarea unui scaun cu sânge; hemoragie intestinală);

• anemie (lămâile activează funcția leucocitară);

• diabet (consumul de lămâi scade glicemia);

• afecșiuni renale (litiază urică);

• gută, tuberculoză, reumatism;

• artritism (stare bolnăvicioasă provocată de deranjarea metabolismului din organism și care se manifestă în special prin tulburări în articulații);

• obezitate;

• și chiar pentru combaterea stărilor febrile atunci când suntem răciți sau gripați.

Extern: Prin efectul lor antiseptic și cicatrizant, lămâile se pot utiliza în plăgi infectate, erupții și furuncule, acționând și în calmarea înțepăturilor de insecte. Tamponarea negilor și a herpesurilor cu suc de lămâie dă rezultate pozitive. Frecționarea cu suc de lămâie este indicat în caz de degerături.

În cosmetică, astrigența sucului de lămâie îl face util în dezinfectarea porilor dilatați și eliminarea punctelor negre care apar pe tenurile grase (mască cu argilă și suc de lămâie).

Ceaiul de lămâie folosit ca ultima apă de spălat pe păr, dă strălucire părului și reduce sebumul în cazul părului gras.

Pentru cosmetica mâinilor, acestea se freacă cu felii de lămâie, care întăresc totodată unghiile casante. Frecarea dinților cu lămâie, cel puțin o dată pe săptămână, le redă acestora strălucirea culorii naturale.

Alte utilizări ale lămâilor

Sucul de lămâie este folosit și pentru acrirea supelor, în prepararea maionezelor, în salate și în aluaturi făcute cu praf de copt (care se prepară astfel: se stoarce o jumătate de lămâie într-o cană în care se află pus un pliculeț praf de copt, compoziția obținută se utilizează pentru afânarea aluaturilor).

Potocalele

Portocalele sunt fructele potocalului (Citrus aurantium, din familia botanică Rutaceae) - arbore originar din China și India, adus în Europa în perioada cruciadelor și răspândit în special în zona mediteraneeană. La fel ca lămâiul, este o specie pretențioasă în ce privește temperatura (+5°, +7° C pentru a se dezvolta, iar la înflorire are nevoie de +15, +18 ° C; îngheață la -7 ° C), solul și umiditatea.

Ce conțin portocalele?

Portocalele conțin până la 90% apă. La 100 g, conținutul portocalelor este:

• proteine 0, 7 g

• hidrați de carbon 9 g

• săruri de sodiu 2 mg

• potasiu 130 mg

• calciu 30 mg

• fosfor 15 mg

• fier 0, 4 mg

• vitamine: C (35 – 50 mg), A (11µg), B1 (0, 06 mg), B2 (0, 03 mg) și B3 (0, 2 mg).

Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin consumul a 100 ml suc proaspăt de pulpă de portocală.

Recomandări terapeutice ale portocalelor

Intern: Portocalele au multe recomandări comune cu cele ale lămâiului. Având și ele un conținut bogat de vitamina C, măresc rezistența la boli infecțioase și sunt indicate în carențe de vitamina C și ca remineralizante.

Au proprietăți antihemoragice și de protector vascular în fragilitatea capilară, tromboze, vâscozitatea crescută a sângelui. Se cunosc, de asemenea, proprietățile lor ușor laxative. Alte proprietăți comune cu ale lămâiului sunt cele hepatoprotector, ușor coleretic – colagoge (care stimulează secreția biliară a ficatului). În fitoterapia aparatului digestiv, portocalele sunt indicate în dispepsii (tulburări ale procesului de digestie manifestate prin dureri, balonări etc.) și meteorism (balonare, acumulare de gaze în stomac).

Portocalele au efecte depurative, favorizînd eliminarea de toxine din organism. Coaja, la rândul său, este tonic stomachică; așadar este utilizată în prepararea prăjiturilor (rasă și adăugată în aluaturi) sau uscată și ambalată în pliculețele de ceai de portocale, a cărui aromă este foarte apreciată în timpul iernii, când putem savura ceaiul de portocale împreună cu prăjituri făcute în casă.

Extern. Efectul ușor astrigent, cumulat cu cel antiseptic, fac ca portocalele să fie recomandate și în stomatită (boală care constă în inflamația mucoasei cavității bucale), gingivite, dermatoze și în tratarea anumitor eczeme.

În cosmetică, portocalele se utilizează pentru întreținerea tenului, prevenind formarea ridurilor.

Moduri de întrebuințare a portocalelor

• consumate ca atare,

• suc servit între mesele principale ale zilei sau folosit în tamponări pe zonele afectate de stomatite, de gingivite sau în eczeme,

• ca laxativ, se folosește ceaiul din portocale sau se face un decoct din coaja de la 2 portocale se fierb timp de 30 de minute, apa se aruncă și se consumă coaja răcită și îndulcită cu miere),

• aplicații pe ten cu felii de portocale, 15 – 20 minute.